View RSS Feed

R55's blog about Everything & Anything

Windows 10 şi pentru piraţi!

Rating: 2 votes, 3.00 average.
Name:  Windows_Product_Family_9-30-Event.jpg
Views: 4578
Size:  19.8 KB

Terry Myerson, Vicepreşedinte Executiv al divizei OS din cadrul Microsoft a anunţat într-un post pe blog că upgrade-ul la Windows 10 care va sosi în această vară va fi disponibil inclusiv pentru copiile piratate!
În acest fel Microsoft încearcă să pătrundă de fapt pe piaţa chineză a cărei reputaţie în materie de piraterie este cunoscută, dar şi reputaţia sa de “cash cow”, de sursa zdravănă de venituri, este la fel de cunoscută (“explozia” în vânzările Apple de iPhone 6 se datorează în bună măsură acestei pieţe, iar Apple Watch mizează tot pe această parte a lumii). Buuun. Dar ce înseamnă asta pentru posesorii de copii pirat Windows, inclusiv cei de la noi? Ideea este simplă: da, vei primi upgrade-ul, dar asta nu înseamnă că brusc, Windowsul tău va deveni original (genuine). În continuare vei rula un sistem fără licenţă (deşi Microsoft va încerca să te persuadeze, oferindu-ţi varianta “Get Genuine”, probabil din minut în minut ca notificare). “Cu Windows 10 chiar şi PC-urile non-Genuine vor putea face upgrade-ul, dar asta nu va schimba statusul licenţei. Dacă un dispozitiv a fost considerat non-genuin sau nelicenţiat înaintea upgrade-ului, acel dispozitiv va continua să fie considerat non-genuin sau nelicenţiat şi după upgrade” – aceasta este declaraţia oficială a purtătorului de cuvânt Microsoft. Cum se va întâmpla upgrade-ul? “Vom oferi un mecanism pentru PC-urile cu Windows 10 non-genuine să devină genuine via Windows Store, fie că sunt versiuni upgradate sau achiziţionate. Mai multe detalii aproape de lansare”.
Ce se întâmplă dacă totuşi nu-ţi licenţiezi Windows-ul nici după upgrade? “Asta rezultă într-un risc mai mare de malware, fraudă (furt de identitate, de date bancare), expunere publică a informaţiilor personale, risc de performanţe slabe ale sistemului său disfuncţii viitoare!”. Este declaraţia oficială a Microsoft. Auoleuuuuuuu!!!!!!!!! De fapt, stai... Nu era la fel şi până acum, adică nu erau aceleaşi riscuri ca şi atunci când am ales să-mi instalez “în the first place” o copie piratata? Ba da! Deci... cu excepţia cazului în care Microsoft va da o mână suplimentară de ajutor în materializarea acestor “ameninţări”... e ca şi până acum. Şi probabil unii vor alege să nu le pese!
De asemenea Windows 10 va mai include şi un serviciu numit Hello care-ţi va permite accesul la dispozitivele tale cu ajutorul datelor tale biometrice: fata, ochi sau amprentă. Nu, mulţumim! Chiar dacă Microsoft susţine că e de n-spe ori mai sigur decât parolele tradiţionale. Hai s-o luăm altfel: sunt un pirat din România, şi vreau să mă joc. De ce dracu mi-ar păsa de toate aceste zdrăngănele ataşate sistemului de operare?! Sau de ce dracu aş fi atât de prost încât să furnizez toate aceste “date”, mai ales biometrice?! De fapt ştiţi la ce m-aş gândi? Mai Microsoft, fă tu un sistem că lumea de operare, care să nu-mi crape (mai ales la jocuri), şi mai lasă-mă cu “bells and whistles” pe care le tot adaugi, numai bune pentru occidentalii atehnici (sau anti-tehnici), care oricum îşi cumpără cuminte OS-ul, şi care oricum preferau varianta “sigură”, cu atât mai mult cu cât îi sperii de moarte cu “ameninţările” de mai devreme (furt de identitate, date, etc). Ba spunea cineva pe Facebook “Ce dracu’ să-mi fure mie? Poate să-mi mai pună, sau poate îl taxează ăştia pe hoţ, că io n-am bani nici măcar de interogarea cardului!!!”.
Să trecem peste. Windows 10 va unifica platformele PC-uri, telefoane, tablete, Xbox (până şi Holo Lens)... pentru a câta oară?! Va dispărea Explorerul (am scris despre asta, nu mai revenim), o vom avea pe Cortana, asistentul vocal, şi... (ceea ce ne interesează cel mai tare) o nouă interfaţa desktop! Cică nu va mai fi “deranj” la trecerea de la un display touch la unul clasic şi asta va presupune schimbări în meniul de start şi schimbări în modul în care funcţionează aplicaţiile “Moderne” în Windows-ul de desktop! Auoleu! Eu când aud de schimbări la Microsoft mă ia cu fiori pe şira spinării! Şi acum să trecem la cea de-a doua întrebare din titlul acestui articol: este Windows 10 un moment bun să-ţi schimbi PC-ul? Preţurile acestora NU vor scădea, mai ales în contextul în care, dacă înainte vreme Microsoft mai dădea o mână de ajutor (a se citi “financiar”) producătorilor şi integratorilor sub forma discount-urilor la OS, acum nu mai este cazul (bine, oricum la noi conta mai puţin, dat fiind că mulţi îşi instalau sistemul de operare “după aia”). Cum spuneam şi mai înainte, va fi un upgrade gratuit. Cei care au 8.1 vor da un click pe update/upgrade, cei care au 7 sau 8 îl vor descărca şi instala. Hardware-ul nu va fi afectat, este acelaşi pe care funcţionau şi precedentele Windows-uri, ba chiar în acest fel, noul Windows îi va prelungi durata de viaţă. Şi încă ceva: dacă previziunile se confirmă, noul Windows va fi mai “mic”, mai “suplu” decât precedentele, ocupând mai puţin spaţiu şi resurse. Deci răspunsul este... NU.
În încheiere am să spun atât: dincolo de tech specs, strategii de vânzări şi marketing, ceea ce aştept de la Microsoft este un sistem BUN şi STABIL, şi nu dau doi bani pe “clopoţeii” gen Cortana, Hello etc.

Updated 03-22-2015 at 10:58 AM by razvanultra55

Categories
Microsoft , IT/Tech

Comments