Page 1 of 5 123 ... LastLast
Results 1 to 20 of 92

Thread: Top 10 Pack

  1. #1

    Default Top 10 Pack



    Desi dictonul latin “carpe diem” este la fel de actual pentru multi dintre noi, cei care pretuiesc prezentul mai mult decat trecutul (bifat mai mult sau mai putin la capitolul “experienta”) sau viitorul (incert, caci cine poate stii cu siguranta ce ne rezerva ziua de maine?), este bine cateodata sa privim in perspectiva. Este ceea ce ne anima, ceea ce ne face sa credem in timpuri mai bune si ceea ce ne da curaj sa mergem mai departe. In mod straniu, este un episod din mitologie cel pe care il recapitulam de multe ori, chiar si fara sa ne dam seama. Cutia Pandorei. Speranta este ultima care moare. Oamenii de stiinta sunt cei care traiesc cel mai mult in viitor. Revista franceza “La Recherche” ne impartaseste cateva dintre dorintele pe care acestia le-au murmurat in noaptea de Anul Nou. Descopera va invita sa aflati care sunt rezolutiile acestora pentru 2009.


    10. Secretele cromozomului de grau

    De cinci ori mai mare decat cel uman, genomul de grau s-a aratat a fi neasteptat de greu de descifrat. Pana de curand, cercetarile asupra acestuia incetasera din considerente de natura tehnica, insa odata cu aparitia posibilitatii segmentarii, lucrurile par sa ia o alta turnura. Primul cromozom obtinut va dezvalui in sfarsit secretele acestei cereale. Cunoasterea genomului de grau inseamna un avantaj deloc de neglijat in selectionarea noilor varietati. Problema este ca acest genom este format din sapte cromozomi, prezent fiecare in alte sase exemplare, cu o lungime de cinci ori mai mare decat cel al omului. Este constituit din 80% secvente repetate, dificil de distins una de cealalta. Oamenii de stiinta se asteapta ca anul 2009 sa aduca un nou avans in acest proiect, odata cu segmentarea cromozomului 3B, cel mai mare dintre cele sapte. Echipa internationala implicata in acest proiect a reusit deja realizarea primului pas indispensabil atingerii scopului: obtinerea hartii fizice a cromozomului.

    Citeste pe aceeasi tema: Viitorul depinde de superrecolte mutante, O noua amenintare risca sa lase Terra fara grau


    Viitorul depinde de superrecoltele mutante

    Mai multe agentii internationale, printre care si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (IAEA), au lansat un apel pentru legiferarea productiei de cereale si legume mutante, modificate cu ajutorul razelor gamma, pentru a eradica foametea care deja afecteaza mai multe state ale lumii.

    „Criza alimentelor pe plan mondial este fara precedent in istorie. Familii din toata lumea se chinuie, practic, sa procure minimul hranei necesare. Pentru a obtine solutii viabile de viitor, trebuie sa apelam la toate resursele pe care le avem. Selectia plantelor capabile sa ne ofere un surplus de calorii a fost una dintre cele mai vechi stiinte ale omenirii. Noi doar am neglijat, pur si simplu, aceasta ramura a stiintei. De aceea este necesara o resuscitare pe cale nucleara a recoltelor actuale pentru a stopa criza ”, afirma Mohamed ElBaradei, unul dintre membrii marcanti ai IAEA.

    Oficialii IAEA au tinut sa precizeze ca inducerea mutatiilor la anumite specii de plante si chiar de animale nu este una si aceeasi cu modificarea genetica a acestora. Acestia au specificat ca speciile evolueaza fara influenta omului, cea mai buna dovada fiind cea a lui Homo Sapiens, cel care, de la stadiul de maimuta antropoida, a ajuns sa proiecteze computere si nave spatiale. In opinia cercetatorilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, mutatiile induse nu reprezinta decat o accelerare a unor procese 100% naturale. Planul propus de IAEA prevede ca speciile vegetale si animale sa fie modificate in laboratoare folosind raze gamma sau chimicale, si alegand acele mutatii care sunt necesare unei dezvoltari rapide.

    „Daca specia umana vrea sa traiasca milioane de ani, nu trebuie sa asteptam tot acest timp pentru ca natura sa isi urmeze cursul. Pentru a putea hrani un numar mare de oameni, mutatiile induse ale speciilor devin imperative. Suntem constienti ca oamenii privesc cu reticenta astfel de procese, dar ei trebuie sa inteleaga faptul ca nu facem nimic din ceea ce natura nu ar fi facut in timp. Totul este 100% natural. Ganditi-va numai ca natura a produs, prin mutatii naturale, peste 140.000 de specii distincte de orez, fiecare cu alte caracteristici. Putem imbunatati acest proces fara a lasa reziduuri radioactive sau chimice in plante si animale”, afirma si Pierre Lagoda, seful departamentului de genetica din cadrul IAEA.

    Conform agentiei internationale, cel mai bun exemplu este cel oferit de Vietnam, tara in care mutatiile induse speciilor autohtone de orez nu numai ca au asigurat hrana populatiei dar au si transformat statul asiatic intr-unul dintre cei mai mai exportatori de orez din lume. Aceiasi specialisti afirma ca mutatiile induse la plante si animale au loc inca din 1920, dar este timpul ca lucrurile sa ia amploare.

    „Nu oferim varianta eradicarii crizei mondiale a alimentelor, dar oferim o solutie...o solutie extrem de eficienta”, concluzioneaza Pierre Lagoda.


    O noua amenintare risca sa lase Terra fara grau

    Rezervele de grau ale Terrei pot sustine piata internationala pentru mai putin de 30 de ani si asta in timp ce costurile de productie sunt din ce in ce mai mari. Dar ceea ce ii sperie cel mai tare pe producatori este posibilitatea ca o noua specie de ciuperca, numita Ug99, sa ataca culturile de grau care nu au o rezistenta naturala in fata acestei amenintari, anunta Science Daily.

    Un atac din parte Ug99 asupra culturilor de grau ar fi de-a dreptul catastrofal, anunta specialistii in domeniu, atata timp cat cele mai multe dintre speciile cunoscute nu au o rezistenta in fata ciupercii invadatoare. Culturile afectate cu Ug99 au fost deja semnalate in Uganda, de unde s-au extins cu repeziciune in Kenya, Etiopia, Sudan, Yemen si Iran

    O solutie poate veni din Statele Unite, acolo unde cercetatorii au descoperit cateva specii de grau salbatic rezistente in fata Ug99. Oamenii de stiinta de la Agricultural Research Service (ARS) declara sa se afla deja intr-o cursa contra-cronometru cu rapida expasiune a noii boli si ca spera sa ii descopere cat mai curand un antidot. Acestia au anuntat ca, pana in prezent, au identificat cel putin doua gene ale graului, rezistente la Ug99, si ca agricultorii din toata lumea vor putea cultiva, cat de curand, o specie de grau cu o rezistenta genetica sporita in fata speciilor invadatoare.

  2. The Following User Says Thank You to helium For This Useful Post:

    adrianus (09-14-2010)

  3. #2

    Default

    9. Lumina ghidata artificial

    Legile fizicii optice incep sa paleasca in fata noilor tehnologii, care merg pana la fabricarea lentilelor plate sau pana la invizibilitatea obiectelor. “Mai degraba un voal de invizibilitate”, a anuntat presa stiintifica, comentand rezultatele experimentelor pe care fizicienii John Pendry si David Smith, le-au inceput inca din 2006. Cei doi au reusit sa demonstreze in teorie efectele unui nou tip de materiale, metamaterialele, care ar putea curba razele electromagnetice pentru a forta un obiect sa se contorsioneze, facandu-l astfel invizibil. Iar aventura nu se opreste aici, deoarece noi aplicatii ale acestora vor fi facute publice in curand. Materialele artificiale sunt formate din motive minuscule care se repeta periodic. Aranjamentul permite modularea indicelui optic, care caracterizeaza modul de propagare al luminii. Prin fabricarea materialelor cu un indice optic inferior poate fi controlata ruta undelor electromagnetice in interior. In domeniul microundelor exista deja aplicatii: antenele ultraplate pe baza de metamateriale. “Putem controla faza undei si putem varia din punct de vedere electronic distanta intre motive, pentru a modula lungimea undei sau directia emisiei si receptiei”, a declarat Andre de Lustrac, din cadrul Institutului de Electronica Fundamentala din Orsay. Echipa sa a depus deja un brevet pentru aceasta inventie.

    Citeste pe aceeasi tema: Mirajul invizibilitatii


    Mirajul invizibilitatii



    Multa vreme o abilitate a magicienilor, a supereroilor si a ultraavansatelor civilizatii ale stiintifico-fantasticului, invizibilitatea ar putea deveni pentru omul modern mai mult decat o iluzie optica.


    Nu se compara cu „recuzita“ lui Harry Potter si nici cu scutul cu ajutorul caruia klingonienii din Star Trek isi fac navele nevazute… Totusi, dispozitivul experimental realizat in luna octombrie a acestui an de catre un grup de cercetatori de la Duke University din Durham, Statele Unite, Imperial College din Londra, Marea Britanie, si SensorMatrix, o companie din San Diego, a reusit sa faca invizibil aproape in totalitate un cilindru de cupru. Mai exact, cilindrul de cupru ambalat intr-un material special n-a putut fi identificat de microundele care l-au traversat, obiectul devenind, ca urmare, nedetectabil prin radar. Denumit de presa din intreaga lume „prima pelerina functionala a invizibilitatii“, dispozitivul nu este nici pe departe vreun articol de imbracaminte pe care l-am putea folosi pentru a ne face nevazuti; el reprezinta mai degraba un soi de scut, o bariera realizata din asa-numitele metamateriale, precis dispuse intr-o serie de cercuri concentrice. Acestea din urma confera metamaterialelor proprietati electromagnetice specifice si le fac capabile sa interactioneze cu undele care le ating. In natura nu exista nici un material capabil sa curbeze lumina. Toata magia sta asadar in metamateriale, in cazul de fata in cele dezvoltate de David Smith si David Schurig de la Duke University, pe baza rezultatelor teoretice obtinute in luna mai a anului trecut de Sir John Pendry, profesor la Imperial College din Londra. Metamaterialele ghideaza undele si le fac sa alunece in jurul obiectului – a explicat David Schurig –, dand impresia ca in spatiu se creeaza un gol.

    Conform specialistilor, acest fenomen este similar celui pe care-l numim miraj sau Fata Morgana si in care straturile de aer cu diferite temperaturi (si, in consecinta, cu diferiti indici de refractie) curbeaza razele de lumina si produc impresia ca undeva, la orizont, se afla o oglinda sau suprafata unui lac. Fenomenul apare vara pe soselele construite in linie dreapta pe distante de mai multi kilometri, dar mai ales in desert, unde de altfel a si fost observat pentru prima oara; in natura, el este insa foarte instabil si depinde de mai multi factori.
    Metamaterialele produc acelasi efect intr-o structura stabila, iar matematic totul se reduce la formulele propuse de Albert Einstein in Teoria relativitatii generalizate.

    Vizibilul invizibil
    Vedem obiectele din jurul nostru pentru ca lumina „vizibila“ – o radiatie electromagnetica ale carei lungimi de unda merg de la 300 la 700 nm – ricoseaza de pe suprafata acestora permitand ochiului uman sa le perceapa.

    Metamaterialele sunt structuri microscopice create in laborator care, la anumite frecvente, dau valori negative de conductibilitate si permeabilitate. Aceste materiale pot avea un indice de refractie negativ, adica pot intrerupe reflexele luminii asupra unui obiect, facandu-l pe acesta, practic, invizibil. Metamaterialele au proprietati care nu se inscriu in tabelul periodic al elementelor chimice si reactii care nu functioneaza in mod absolut dupa actualele legi ale electromagnetismului.

    Proprietatile materialelor cu indice de refractie negativ au fost sugerate in 1967 de catre fizicianul rus Victor Veselago, dar la acea vreme tehnologiile erau prea rudimentare pentru a permite experimente complexe.

    Gradina secreta
    Pentru a se proteja de privirile Meduzei, Perseu purta un coif. Se spune ca Gyges, pastorul din Republica lui Platon, se servea de puterile magice ale unui inel pentru a o putea vedea pe regina goala; ceva mai tarziu, Shakespeare le recomanda celor interesati de invizibilitate semintele de feriga, ignorand faptul ca feriga nu are seminte. Insa numai stiinta a reusit cu adevarat sa transfere conceptul mult ravnitei invizibilitati de pe taramul fanteziei in realitate. „Am izbutit sa intredeschidem poarta gradinii secrete“, considera Sir Pendry. El nu este insa singurul care incearca sa faca obiectele sa dispara. Romanul Nicolae-Alexandru Nicorovici, fizician la School of Physics din cadrul Universitatii din Sydney, in prezent cetatean australian, si Graeme Milton de la Universitatea din Utah au pus la punct – la nivel teoretic – un sistem capabil sa interactioneze cu fotonii intr-o maniera neconventionala pentru a crea efectul de invizibilitate. Sistemul in chestiune se bazeaza pe caracteristicile deosebite ale unei superlentile, de fapt ale unui metamaterial cu proprietati optice inexistente in natura, obtinute gratie unei anumite dispuneri a componentelor sale microscopice. Practic, superlentila poseda un indice de refractie negativ ce „constrange“ fotonii care interactioneaza cu ea sa se curbeze pe suprafata acesteia, pentru a fi apoi reorientati in directia originara. Efectul final obtinut astfel este cel al transparentei.

    In cercetarile privitoare la „cucerirea“ invizibilitatii, Nicorovici este implicat din octombrie 1991, de cand se afla in Australia. Mai precis, explica el, si-a concentrat studiul asupra „teoriei materialelor compozite“, care cerceteaza proprietatile electrice, magnetice, optice, mecanice ale unor materiale noi, inexistente in natura. „Ceea ce numim astazi metamateriale sunt materiale compozite cu indice de refractie negativ (din punctul de vedere al proprietatilor optice) sau cu coeficient de refractie negativ (daca ne referim la proprietatile acustice ale unui mediu elastic).“

    Intre 1991 si 1995, la Universitatea din Sydney, fizicianul roman a lucrat cu profesorul Ross McPhedran si cu Graeme Milton de la Universitatea din Utah, Statele Unite, publicand impreuna cu acestia cateva lucrari in care erau demonstrate matematic posibilele proprietati exotice ale unor materiale compozite formate din cilindri coaxiali aranjati periodic intr-o matrice omogena si izotropa. „Pe atunci, metamaterialele nu existau, asa ca totul a fost privit doar ca un rezultat matematic interesant“, isi aminteste Nicorovici, precizand ca ulterior s-a concentrat asupra studiului cristalelor fotonice, lasand metamaterialele pentru o data ulterioara.

    Superlentilele au fost construite in 2001, de un grup condus de profesorul David Smith (University of California, San Diego), dupa un model sugerat in 2000 de catre profesorul Pendry de la Imperial College din Londra. „Bineinteles ca realizarea practica a superlentilelor a readus in actualitate o multime de studii mai vechi care au prezis diferitele proprietati ale acestora. Mai mult, au aparut studii noi despre materiale cu proprietati acustice analoage superlentilelor (care prezinta anomalii electromagnetice)“, explica fizicianul roman.

    Recent, Nicolae Nicorovici si Graeme Milton au publicat o demonstratie matematica a unui fenomen care poate conduce la invizibilitatea unor obiecte. „Invizibilitate din punct de vedere electromagnetic, pentru ca obiectul exista si poate fi detectat prin metode mecanice“, spune Nicorovici, precizand ca, si din punct de vedere electromagnetic, fenomenul este limitat la anumite frecvente sau lungimi de unda. „Demonstratia pe care am publicat-o noi se bazeaza pe un efect de rezonanta anormala in vecinatatea unei superlentile“, adauga el, precizand ca este vorba despre o metoda diferita de cea utilizata la Duke University de catre Pendry, Smith si Schurig pentru realizarea experimentala a dispozitivului care face aproape complet invizibil un cilindru de cupru invelit intr-un material special cu indice de refractie variabil, atunci cand este iradiat cu microunde. „Noi nu am construit nimic si nici nu lucram la dispozitive experimentale, asa ca e greu de spus ce dificultati s-ar ivi pe drumul de la teorie la practica“, precizeaza savantul.

    De aceasta data, tehnologia pare a se fi apropiat de-a binelea de magie, desi metamaterialele folosite in clipa de fata nu au nimic in comun cu cele folosite la constructia avioanelor invizibile americane si nici cu experimentele extravagante care au loc de mai bine de o jumatate de secol in toata lumea – precum cel al cercetatorului texan care, folosind o vopsea pe baza de glicerol, facea transparente vreme de cateva momente tesuturile cobailor sai, cel de la Universitatea din Pennsylvania, unde obiectele erau „camuflate“ printr-un efect de lentila generat de anumite minerale sau cel de la Universitatea din Tokio, unde un „impermeabil“ proiecta in fata ceea ce se ascundea in spate printr-o combinatie de oglinzi si aparate de filmat.

    Urmatorul obiectiv al oamenilor de stiinta consta in a dezvolta o pelerina tridimensionala capabila sa confere invizibilitate obiectelor si in spectrul de frecvente reperabile de catre ochiul uman.

    Realizarea acesteia va fi insa extrem de dificila, marturiseste David Schurig. Cercetatorii vor trebui sa faca apel la nanotehnologii specifice si vor avea nevoie de cateva „gaselnite“ pentru a face sa functioneze un astfel de mecanism. „Va fi nevoie de alti cativa ani buni de studiu si nu avem siguranta ca vom reusi“, spune el. Asta pentru ca fasciculele de lumina vizibile sunt mai scurte decat spectrul microundelor pe care cercetatorii le studiaza in prezent, iar privirea umana vede lumina in diferite lungimi de unda stratificate. In plus, nu este deocamdata clar daca metamaterialele pot fi proiectate, pentru a reflecta lumina, la diferite lungimi de unda simultan.

    In ultima instanta insa, chiar si in eventualitatea in care pelerina invizibilitatii nu va fi perfecta, o utilitate tot i se va gasi, este de parere David Smith. Reflectarea luminii verzi ar putea, de exemplu, sa faca invizibila o persoana care calatoreste prin jungla, sugereaza el, exemplificand cu filmul Predator, unde un alien poarta o manta ce-i confera o invizibilitate partiala si-i serveste de minune. Metamaterialele ar mai putea fi utilizate la reducerea impactului unor cladiri asupra mediului. In plus, din ele s-ar putea realiza paravane gratie carora semnalele de telefonie mobila ar putea ocoli obstacolele. In ceea ce ne priveste, spre deosebire de Harry Potter, daca ne-am imbraca in vesminte din metamaterial, corpul nostru nu ar mai absorbi razele de lumina si, ca atare, desi am reusi sa devenim cu adevarat invizibili, nici noi nu am mai vedea nimic: am fi ca si orbi.

  4. #3

    Default

    8. Gazele moleculare cuantice

    Aproape de valoarea zero absolut, moleculele diatomice ar trebui sa releve comportamente cuantice noi. Moleculele foarte stabile, constituite din doi atomi diferiti, potasiu si rubidiul, au fost evidentiate in 2008 la temperaturi apropiate de valoarea zero absolut. In interiorul acestor molecule, electronii nu sunt repartizati intr-o maniera omogena. Unul dintre atomi poarta un surplus de sarcina electrica, iar celalalt este deficitar, ceea ce duce la formarea unui dipol electric. Moleculele interactioneaza intre ele prin intermediul legaturilor care se stabilesc intre cele doua zone, permitand realizarea masuratorilor precise asupra comportamentului unui gaz care prezinta atat proprietati cuantice, cat si interactiuni cu bataie lunga.

    Citeste pe aceeasi tema: Dansand cu visul cuantic

    Dansand cu visul cuantic

    Insepararea cuantica este un fenomen ciudat, observat la particulele subatomice, care pot ramane legate intre ele chiar si atunci cand se afla la mare distanta unele de altele. Orice actiune asupra uneia va avea repercusiuni si asupra celeilalte, ca si cand particulele n-ar fi separate.


    Einstein s-a indoit de existenta fenomenului, dar astazi acesta este cercetat asiduu de fizicieni, printre domeniile de aplicabilitate urmarite fiind construirea de calculatoare cuantice superrapide si, in criptologie, realizarea de coduri imposibil de spart. Mai nou, la acestea se adauga pseudotelepatia, care, indiferent cum suna astazi, ar putea avea o implicare profunda in rezolvarea multora dintre problemele omenirii. Calculatorul cuantic Se pare ca primul program pentru calculator a fost scris de un tesator. Era in 1801 si francezul Joseph Jacquard a creat un razboi de tesut automat care putea realiza modele complexe dupa un sablon inscris intr-o cartela perforata. In 1812, func*tionau deja circa 11.000 de razboaie de tesut automate si lumea industriei textile se schimbase radical. Tot un fel de tesatura este si ceea ce se intampla in lumea cuantica, pe taramul particulelor subatomice. Ideea de a pune la lucru aceasta lume a prins viata gratie fizicianului Richard Feynman (1918-1988, Premiul Nobel pentru fizica in 1965). Feynman a vrut sa simuleze complexitatea Universului pe un calculator, dar cum nici un calculator conventional nu putea face asta, a inceput sa viseze la calculatorul cuantic.

    Un calculator care ar putea sa rezolve ecuatii de genul celei care descrie ce se intampla cand doi electroni se ciocnesc. Cativa ani mai tarziu, David Deutsch, profesor la Oxford, a creat un model de calcul intr-un sistem cuantic care a reusit sa execute astfel de operatii. Imediat au aparut aplicatiile practice, printre domeniile notorii numarandu-se decriptarea. Dar, in ciuda existentei multor prototipuri in lucru, pana acum n-a reusit nimeni sa construiasca un calculator cuantic care sa poata fi realmente folosit. Marea problema o reprezinta gasirea unui alt model pentru biti (in acest caz, qubiti de informatie codificata in starile particulelor continute in cipurile de silicon) care sa evite fenomenul de decoerenta – schimbarea starii cuantice in interiorul masinii. In 1987, Vaughan Jones, profesor la University of California din Berkeley, s-a intors la ideea razboiului de tesut, pe care a legat-o de teoria nodurilor, afirmand ca nodurile sunt purtatoare de informatii care ar putea juca rolul de operatori logici (orice nod poate fi definit ca o matrice de 0 si 1, in functie de rasucirile lui). Lucrarile lui Jones au fost dezvoltate de Edward Witten de la Princeton, specialist in teoria string-urilor, care a propus un model bazat pe o impletitura de particule, masurarea starilor acestora fiind echivalenta cu calculele din noduri.

    De-abia dupa opt ani, la sfarsitul anilor ’90, Alexei Kitaev de la CALTech (California Institute of Technology) a reusit sa foloseasca interpretarea topologica a lui Witten ca baza a unui calculator, informatiile stocate intr-o impletitura putand face fata oricarei turbulente. Un alt admirator al lucrarilor lui Witten, Michael Freedman, cercetator la Microsoft, s-a alaturat lui Kitaev si, impreuna cu Michael Larson si Zhenghan Wang, ambii de la Indiana University din Bloomington, au aratat cum se poate construi un calculator cuantic topologic, dupa o tehnologie valabila si azi. Principiul de functionare pleaca de la ideea de a percepe spatiul si timpul ca o entitate unificata in patru dimensiuni. Chiar daca sunt statice in spatiu, particulele sufera modificari in timp, lasand o urma in acest spatiu-timp 4-dimensional. Miscand particulele in respectivul spatiu, urmele lor pot fi impletite, formand noduri in care se va regasi informatia – numere, calcule. „E ca si cum ai impleti parul cuiva“, zice Freedman. Numai ca masuratorile asupra particulelor impletite sunt imposibil de facut, pentru ca impletirea nu afecteaza proprietatile observabile ale particulelor, deci, prin examinare, nu se poate spune nimic despre impletitura. Iesirea din aceasta situatie se face insa cu ajutorul altui gen de particule, numite anioni nonabelieni. Acestia sunt, de fapt, picaturi de particule subatomice care se comporta ca si cand ar fi o singura particula si ar avea o treime din sarcina electrica a unui electron. Anionii nonabelieni exista in perechi, particulele avand cantitati egale si opuse (sarcini topologice), dupa care sunt identificate atunci cand acestea sunt impletite. La fel ca in cazul electronilor, sarcina topologica nu poate fi anulata decat de o sarcina egala si opusa, ceea ce da siguranta informatiei codificate in anioni, facandu-i superiori fragililor qubiti ai calculatoarelor cuantice.

    Pentru a efectua calcule, se asaza anionii in linie, apoi se iau perechi de anioni si li se schimba pozitia, creandu-se o impletitura. Prin alegerea modelului de impletitura, se pot codifica operatiile logice cuantice pentru calculele dorite. O data creata impletitura, nu ramane decat sa apasam tasta „egal“ pentru a afla rezultatul calculului. Si asta se obtine reformand perechile de anioni. Perechile care au sarcini topologice egale si opuse se anuleaza, pe cand cele cu sarcinile neschimbate fuzioneaza, formand un nou anion. Astfel, rezultatul calculului este un sir de 0 si 1 (0 pentru fiecare pereche care dispare si 1 pentru fiecare pereche care ramane). Exista insa o mare problema: nimeni nu e sigur ca anionii nonabelieni exista cu adevarat, chiar daca, la Los Angeles, Chetan Nayak spune ca exista, iar, la New Jersey, Lev Ioffe spune ca vor fi obtinuti pana la sfarsitul anului. Daca aceste calculatoare ar putea fi construite, domeniile de aplicabilitate ar fi nelimitate. „Cred ca cea mai importanta aplicatie a calculatoarelor cuantice va fi prezicerea comportamentului materialelor inainte ca acestea sa fie realizate“, zice Freedman. Si, mai departe, una dintre aplicatii ar fi chiar construirea unor noi calculatoare cuantice. Pseudotelepatia De o jumatate de secol, savantii apeleaza la teoria jocurilor pentru a da sens unei mari varietati de situatii competitive, de la ecosisteme, pana la politica internationala. Teoria jocuri*lor studiaza felul in care un jucator isi planifica comportamentul in vederea obtinerii unui castig cat mai mare. David Meyer, de la University of California din San Diego, s-a intrebat, cu cinci ani in urma, ce s-ar intampla cu aceasta teorie in lumea particulelor subatomice. Si n-a fost deloc surprins cand a constatat ca lucrurile iau o turnura stranie, dar intr-un mod cat se poate de folositor. In lumea cuantica, imposibilul devine normal. Sa luam, de pilda, o particula subatomica ce se desface in electron si in opusul sau, pozitronul. Cand se intampla asa ceva (si se intampla frecvent), cele doua particule pornesc in directii diferite.

    Totusi, spune teoria cuantica, ele raman legate una de alta chiar daca se afla la capete opuse ale Universului (insepararea). Un alt factor care insoteste insepararea este superpozitia, data de starea nedefinita a particulelor. Atat electronul, cat si pozitronul au o proprietate numita spin care, la masuratoare, ne spune ca particula este ori „sus“, ori „jos“, dar aprioric spinul e considerat in superpozitie cu ambele stari, ambele fiind posibile. Conform insepararii, teoria cuantica spune ca tot ceea ce se petrece intr-o parte a Universului poate avea efecte imediate in cealalta parte, indiferent de distanta. In lumea obisnuita, acest lucru este imposibil. Cum ar putea, atunci, un individ din aceasta lume sa transpuna fenomenul respectiv in teoria jocurilor? Cand Meyer a inceput sa studieze acest subiect, a descoperit ca superpozitia cuantica permite jucatorilor performante deosebite, ajutandu-i sa-i invinga pe cei care folosesc doar metode clasice. Teoria cuantica a jocurilor permite colaborari aparent imposibile, transformand situatii impracticabile in opusul lor. Si asta pentru ca insepararea face posibila coordonarea actiunilor jucatorilor, determinandu-i sa se comporte ca o echipa, desi nu exista o comunicare directa intre ei. Nu-i de mirare ca Gilles Brassard, de la Universitatea din Montreal, a numit acest fapt pseudotelepatie. In urma cu doi ani, Padmanabhan Aravind, fizician la Worchester Polytechnic Institute din Massachusetts, a inventat ceea ce poate fi socotit cel mai simplu exemplu in sprijinul acestei teorii. In jocul patratelor magice, doua persoane, Alice si Bob, formeaza o echipa. Iata jocul: cei doi, izolati unul de celalalt, sunt pusi sa aleaga un set de trei cifre 0 sau 1. Alice isi plaseaza cele trei cifre pe o linie, iar Bob pe o coloana dintr-un tabel de trei linii si trei coloane. Pentru a castiga, trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: cifrele lui Alice trebuie sa dea, in suma, un numar impar, ale lui Bob un numar par, iar la intersectia liniei lui Alice cu coloana lui Bob trebuie sa se afle aceeasi cifra. Potrivit fizicii clasice, cei doi nu sunt siguri ca vor castiga.

    Dar Aravind a gasit ca teoria cuantica le poate oferi o solutie miraculoasa: utilizarea unor particule inseparate care-i vor ajuta sa-si coordoneze optiunile chiar fara a comunica intre ei. „Asta intelegem noi prin pseudotelepatie“, a spus Brassard. „Pare a fi ori magie, ori telepatie adevarata pentru fizica clasica, insa are o explicatie perfect stiintifica: mecanica cuantica.“ Intr-o lucrare recenta, Brassard, Anne Broadbent si Alain Tapp au inventariat toate jocurile cunoscute care se preteaza la pseudotelepatie. Aceste jocuri prezinta un mare interes pentru fizicieni, pentru ca evidentiaza diferenta dintre fizica clasica si cea cuantica. „Implementate cu succes, oricare dintre aceste jocuri poate produce dovada ca lumea nu este guvernata de legile fizicii clasice“, a afirmat Tapp. De-a lungul istoriei, noile tehnologii au provocat schimbari majore in societate, daca ar fi sa ne gandim doar la aparitia hartiei, a tiparului sau a calculatorului. Insepararea cuantica, vazuta candva ca o neclaritate teoretica putin probabila, ar putea fi maine cheia spre o lume mai buna.

  5. #4

    Default

    7. Bacteriile care trateaza obezitatea

    Obezitatea este departe de a fi doar o problema de estetica. In acest moment, este una dintre afectiunile de care sufera o mare parte din populatia lumii, atingand cote alarmante in Marea Britanie si Statele Unite. Desi la prima vedere, poate parea o banalitate in comparatie cu alte boli care ucid mii de oameni, obezitatea este doar inceputul acestora. Inventarierea detaliata a bacteriilor care salasuiesc in tubul nostru digestiv deschide calea unor noi tratamente impotriva obezitatii. Proiectul urmareste intelegerea profunda a acestor bacterii si a modului in care interactioneaza cu organismul uman. Numarul lor este de 10 ori mai mare decat al celulelor din corp, si cu toate acestea, nu sunt cunoscute decat 20% pana la 30% din numarul lor total. Segmentarea genomului va furniza informatiile necesare cunoasterii lor, care va duce la o cunoastere mai buna a cauzelor obezitatii, prin furnizarea unei “carti individuale de identitate”. Aceasta va marca diferentele dintre persoanele obeze si cele cu greutati normale, facand posibila chiar si preconizarea riscului de a deveni obez.

    Citeste pe aceeasi tema: Obezitatea va disparea in viitorul apropiat, Obezitatea este contagioasa


    Obezitatea va disparea in viitorul apropiat



    Cercetatorii din cadrul Scripps Research Institute au descoperit un anticorp catalizator a carui functie principala este aceea de a regla apetitul. Anticorpul respectiv influenteaza direct grelina, un hormon gastric ce are legatura cu reglarea greutatii corporale, alaturi de crearea depozitelor de grasime din organism.

    Acesta descoperire revolutionara este opera a doi cercetatori americani, Kim Janda si Eric P. Zorilla. Conform parerii celor doi savanti, noul anticorp ar putea deveni solutia viitorului in tratarea cazurilor de obezitate.
    Potrivit ultimului raport general emis de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, exista la ora actuala nu mai putin de 1 miliard de persoane obeze in intreaga lume, majoritatea acestora aflandu-se in tarile dezvoltate. Rapoartele anuale aparute in Statele Unite, arata ca 66 % dintre cetatenii americani sufera de obezitate in forma grava, in timp ce un numar de patru din cinci barbati americani de varsta medie sunt supraponderali.

    Rezultatele noului studiu sugereaza ca imunofarmacoterapia pasiva in cadrul careia se va administra anticorpul care stopeaza foamea, asa numitul GHR-11E11, duce in mod direct la scaderea nivelului grelinei. Cu alte cuvinte , acesta este tratamentul asteptat de milioane de oameni care vor sa slabeasca, dar nu vor sa faca sport sau sa tina diete.


    Obezitatea este contagioasa

    Persoanele care isi petrec timpul in compania colegilor supraponderali risca sa aiba, la randul lor, probleme cu greutatea, se anunta intr-un studiu al medicilor britanici, citat de DailyMail.

    Oamenii sunt influentati in subconstient de greutatea celor din jurul lor, ceea ce ar putea duce la o crestere semnificativa a numarului de persoane obeze in urmatorul deceniu, afirma cercetatorii. Problema cea mai mare este la nivel psihologic, considera Andrew Oswald, unul dintre medicii implicati in proiect.

    Conform acestuia, foarte putini oameni accepta ideea ca sunt grasi, privind greutatea lor crescuta ca o normalitate. O astfel de conceptie ar putea sa destabilizeze ideile despre numarul optim de kilograme pe care il are o persoana si, implicit, sa duca la o crestere a numarului de indivizi obezi.

    Studiul a fost efectuat pe 27.000 de adulti supraponderali din 29 de tari europene. Concluzia cercetatorilor a fost una socanta: doar o 30% dintre cei intervievati recunosteau ca au, intr-adevar, probleme cu kilogramele in plus.


    6. Codul Neanderthal

    Primul genom complet apartinand speciei inrudite cu noi este in curs de descifrare. Determinarea genelor care au jucat un rol major in evolutia omului va fi posibila prin compararea genomului nostru cu cel al speciei inrudite, Omul de Neanderthal. O echipa internationala de cercetatori, reunita la Institutul Max Planck din Leipzig a anuntat ca in urmatoarele luni ale anului 2009 va putea prezenta in premiera primul genom complet al Omului de Neanderthal. Inceput in 2007, studiul s-a concentrat pentru o perioada de timp pe ADN-ul cel mai frecvent in fosilele umane, cel din mitocondrii. Insa acesta nu contine decat 16.000 de baze, “caramizile” elementare ale ADN-ului. Genomul complet, situat in mijlocul celulelor, numara mai mult de 3,3 miliarde astfel de baze. Decodarea lor integrala a insemnat intr-o perioada o misiune imposibila, insa descoperirea in 2005 a unei noi tehnici de segmentare masiva, a facut posibil acest lucru. Daca bateria de teste sofisticate elaborate de catre echipa de cercetatori va reusi sa surmonteze anumite probleme inerente, printre care si contaminarea probelor, atunci va fi posibila elaborarea unei liste care sa contina milioane de diferente genetice intre Neanderthal si Homo Sapiens.

    Citeste pe aceeasi tema: ADN-ul ne poate spune de unde vin stramosii nostri, Neanderthalienii tot mai asemanatori cu oamenii

    YouTube - Neanderthal - Episode 1 - Part 1 of 5

    ADN-ul ne poate spune de unde vin stramosii nostri



    In curand, oamenii vor putea afla originile geografice ale stramosilor lor, in urma unei simple analize ADN.

    Un studiu publicat in revista Nature de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea Cornell, dezvaluie ca in urma unor teste efectuate pe un esantion de voluntari europeni, a putut fi aproximat locul de nastere al acestora, cu o eroare de cativa kilometri.
    “Am descoperit ca in Europa, indivizii ai caror bunici sunt din aceasi regiune, au trasaturi genetice apropiate, spre deosebire de cei ai caror bunici vin din zone diferite.”, declara Carlos Bustamante, profesor de statistica biologica computerizata.
    “Aceste diferente sunt incriptate in genomul individului, facand posibila localizarea geografica a acestuia si a stramosilor lui.”
    Acesta este unul dintre primele studii axate pe studierea tiparului genomului si variatiilor genetice in scopul localizarii georgrafice, efectuat pe un esantion larg de europeni.


    Neanderthalienii, tot mai asemanatori cu oamenii




    Desi s-a dovedit stiintific ca Omul de Neanderthal reprezinta o specie diferita de cea a omului modern, cercetatorii sunt surprinsi de noi si noi dovezi ale asemanarii puternice dintre cele doua specii. Ultima descoperire a oamenilor de stiinta elvetieni de la Universitatea din Zurich arata ca, la nivel cerebral, creierul omului de Neanderthal crestea in acelasi mod ca si cel al lui Homo Sapiens, anunta LiveScience.

    Ideea preconceputa conform careia creierul unui neanderthalian crestea rapid in perioada copilariei pentru ca la maturitate sa stagneze, asa cum se intampla in cazul cimpanzeilor, a fost inlocuita de noua teorie a cercetatorilor elvetieni, cea care arata similaritati puternice intre omul de Neanderthal si Homo Sapiens.

    „Multa vreme s-a crezut ca, intr-un mod primitiv, creierul neanderthalian se dezvolta mult mai repede decat cel uman. Concluzia experimentelor noastra este ca nu exista diferente notabile, din punct de vedere al dezvoltarii creierului, intre cele doua specii hominide. Acest fapt sa datoreaza, mai mult ca sigur, stramosului comun al neanderthalienilor si al oamenilor”, sustine Christoph Zollikofer, unul dintre oamenii de stiinta implicati in proiect.

    Studiile au fost posibile datorita descoperirii unei echipe de arheologi japonezi. Acestia au scos la lumina scheletele perfect conservate a doi copii neanderthalieni in varsta de doi ani, respectiv 18 luni, ambele datate la circa 50.000 de ani vechime. Ramasitele celor doi au fost descoperite intr-o grota din Siberia.

  6. The Following User Says Thank You to helium For This Useful Post:

    adrianus (09-14-2010)

  7. #5

    Default

    5. Obiectiv: Marte

    Continuand succesele din 2008, anul prezent este la fel de important pentru astronomii implicati in cercetarea si studiul planetei Marte. Speranta gasirii unor forme de viata pe Planeta Rosie sta in Mars Science Laboratory, roverul american performant care va amartiza cu misiunea speciala de a detecta, preleva si analiza orice dovezi in acest sens. Primul pas va avea loc insa pe Terra si presupune alegerea unui sit care mareste sansele atingerii obiectivului. In prezent, NASA are in vedere patru locatii, iar stabilirea ei va avea loc anul acesta. Una dintre ele este Mawtrh Vallis, o vale bogata in terenuri argiloase, de cel putin 2 tipuri. Ce-a de a doua este reprezentata de craterul Gale, care se afla in muntele central, cu o inaltime de 5 kilometri. Acesta contine straturi de argila cu sulfati. A treia posibilitate de explorat este un alt crater, Holden, in care se afla sedimentele unui lac alpin cu o vechime de 3 miliarde de ani. In sfarsit, alta posibila locatie ar fi Eberswalde, delta unui fost rau, care contine argila.

    Citeste pe aceeasi tema: Astronomii confirma existenta ghetii pe Marte

    YouTube - Life On Mars: The Mars Science Laboratory (NASA JPL Video in HD Quality)


    Astronomii confirma: Exista ghetari pe Marte




    Marte isi confirma inca odata, daca mai era nevoie, statutul de fosta planeta albastra. Atronomii NASA au reusit sa identifice, in premiera, prezenta ghetarilor uriasi pe suprafata planetei ,demonstrand ca baza pentru aparitia vietii se afla exista deja in acest colt al sistemului solar, anunta LiveScience.

    Ghetarii au fost descoperiti la o latitudine mult mai joasa decat s-ar fi asteptat cineva si au fost mascati, pana acum, de formatiunile muntoase in jurul carora sunt localizati. „Acesti ghetari reprezinta cel mai mare rezervor de apa de pe Marte, cu exceptia gheturilor din regiunile polilor. Un singur ghetar dintre cei descoperiti recent este mai mare decat orasul Los Angeles si mai exista inca multi altii”, afirma John Holt, om de stiinta din cadrul Universitatii din Texas.

    Uriasa cantitate de gheata descoperita intareste idee cercetatorilor care sustin ca o masa si mai mare de gheata se afla sub suprafata planetei. Nimeni nu poate estima, insa, vechime reala a acestor ghetari. „Pur si simplu, nu ar fi trebuit sa exista gheata la aceasta latitudine. Cea mai probabila teorie este cea conform careia gheata s-a format atunci cand orbita planetei Marte era cu mult diferita fata de cea de azi. In mod normal, date fiind conditiile meteo de pe Marte, gheata ar fi trebuit de multa vreme sa sa treaca intr-o stare gazoasa. Oamenii de stiinta estimeaza ca, in trecut, Planeta Rosie a fost mult mai calda, ceea ce a permis formarea ghetarilor la suprafata.

    O singura mostra din acesti ghetari ar putea da raspunsul la intrebarea fundamentala a astronomilor din intreaga lume: „Au exitat forma de viata in sistemul nostru solar, in alt loc decat pe Terra?”.

    4. Imunizarea impotriva Alzheimer

    Vaccinurile care stimuleaza raspunsul imunitar al organismului impotriva efectelor asociate cu aceasta maladie sunt in curs de testare clinica. Cercetarile asupra bolii Alzheimer ar putea oferi in sfarsit un medicament eficace in conservarea neuronilor si a starii cognitive a pacientilor. In prezent, aproximativ 15 experimente clinice se desfasoara in tari diferite pentru a testa tratamente diverse impotriva plagilor formate la nivelul creierului, cauzate de acumularea micilor proteine, denumite peptide beta-amiloide. Una dintre piste este aceea a vaccinului curativ, care presupune injectarea in sange a peptidelor, astfel incat sistemul imunitar va produce anticorpi impotriva acestora. Alte testari aflate in curs, pleaca de la utlizarea peptidelor trunchiate, in loc de a fi introduse intregi in organism. Imunizarea pasiva consta in injectarea pacientilor cu anticorpi care lupta impotriva peptidelor beta-amiloide. Rezulatele prezentate pana in prezent au crescut simtitor sansele obtinerii primului tratament eficace impotriva Alzheimerului.

    Citeste pe aceeasi tema: Alzheimer un nou pas spre vindecare, Alzheimer, de la mama la fiu


    Alzheimer: un nou pas catre vindecare




    Cercetatorii au reusit pentru prima data sa patrunda in mintea umana pentru a masura direct fluxul si refluxul unei substante cunoscuta pentru rolul pe care il joaca in aparitia si evolutia bolii Alzheimer.

    Testele nu au fost efectuate pe subiecti care sufereau deja de aceasta boala, ci pe pacienti care sufereau de afectiuni severe ale creierului, deoarece acestea maresc riscul dezvoltarii dementei pe parcursul vietii.
    Scopul declarat al cercetatorilor este sa afle de ce se intampla acest lucru, in speranta ca intr-o zi riscurile vor putea fi diminuate.
    Acestia au plecat de la premisa ca nivelul proteinei beta-amiloida, prezenta in cazul bolnavilor de Alzheimer, va creste imediat dupa ce creierul este afectat si va scadea pe masura ce pacientii se recupereaza. Insa observatiile au aratat o alta reactie: nivelul proteinei crestea pe masura ce pacientul se recupera si scadea daca acesta se simtea mai rau.

    In acest caz, beta-amiloida pare sa fie un semn al unei activitati cerebrale crescute, pe masura ce pacientii se simt mai bine. Astfel, ceea ce a inceput ca un studiu asupra bolii Alzheimer, poate avea implicatii asupra intelegerii modului de functionare al creierelor afectate, deoarece masurarea nivelului de proteina beta-amiloida pare a fi un indicator bun al modului in care celulele comunica intre ele.


    Alzheimer - De la mama la fiu


    Transmiterea genetica a bolii lui Alzheimer urmeaza linia materna si nu cea paterna. Aceasta este noua ipoteza avansata de cercetatorii de la School of Medicine din New York

    Faptul ca boala lui Alzheimer ar avea o baza genetica, adica s-ar transmite si ereditar este deja cunoscut. Noua este insa ipoteza conform careia transmiterea genetica s-ar face pe linie materna, o teorie cercetata amanuntit in cadrul unui studiu realizat de cercetatorii de la School of Medicine din cadrul New York University, publicat in Pnas (Proceedings of the National Academy of Sciences).

    Oamenii de stiinta au confruntat pentru prima oara metabolismul cerebral al unor subiecti sanatosi (si cu ereditate “sanatoasa”) cu cel al persoanelor cu parinti afectati de aceasta boala. Rezultatele preliminare au evidentiat la subiectii cu mama bolnava de Alzheimer o evidenta reducere a metabolismului glucidelor in mai multe arii cerebrale, printre care lobii temporali si partea posterioara a cortexului cingulat, ambele regiuni implicate in inmagazinarea si recuperarea de informatii, si asociate declinului cognitiv caracteristic maladiei.

    3. Crusta terestra primitiva

    In golful Hudson, aflat in nordul Quebecului, se afla o regiune denumita “Centura de roci verzi Nuvvuagittuq”, care adaposteste cele mai vechi roci descoperite pe Terra. Analizele efectuate asupra continutului de neodim-144 si samariu-146 indica o vechime de 4,28 miliarde de ani. Acestea sunt complementare rocilor din mantaua primordiala identificate in Groenlanda in anul 1992. Ar putea fi de asemenea si vestigiile primei cruste terestre, formata dupa diferentierea mantalei, in urma cu aproximativ 4,4 miliarde de ani. In vara aceasta o echipa mixta americano-canadiana va efectua noi teste, care vor confirma sau infirma apartenenta acestor roci la prima crusta terestra. Un rezultat pozitiv va genera alte studii legate de atmosfera, deoarece elemente continute in aceste dovezi pretioase ar putea oferi informatii in premiera despre atmosfera din acea perioada de inceput sau chiar despre evolutia organismelor vii.

    Citeste pe aceeasi tema: Cea mai veche roca din lume descoperita in Canada

    YouTube - Geological Arboreal Intergalactic


    Cea mai veche roca din lume, descoperita in Canada




    O echipa de geologi din Canada crede ca a descoperit cele mai vechi roci de pe Pamant, in nordul Quebecului, anunta publicatia online NewScientist.

    Tehnicile de datare ale pietrelor sunt insa controversate. Descoperirea le-ar putea oferi cercetatorilor solutionarea unuia dintre cele mai adanci mistere geologice: transformarea planetei din oceanul de magma care exista in Hadean – prima era din istoria Pamatului – in placile tectonice care o acopera astazi. Grupul de pietre antice din Canada, cunoscut ca centura Nuvvuagittuq Greenstone, a fost studiat de catre Jonathan O’Neil de la Universitatea McGill si colegii acestuia, timp de patru ani. Metoda datarii pietrelor se bazeaza pe cantitatea de izotop neodymiu-142 din componenta lor. “Se poate masura cu precizie cantitatea de neodymiu-142 a unei pietre si se poate calcula, astfel, foarte exact, varsta ei.”, explica O’Neil. “In cazul nostru, rezultatul a fost 4.28 miliarde de ani, ceea ce reprezinta mai mult decat in cazul oricarei alte roci descoperite vreodata pe Pamant.”
    Totusi, nivelurile de neodymium-142 ar putea sa nu reprezinte tocmai un indicator al varstei pietrelor. O’Neil insusi recunoste ca este posibil ca echipa lui sa fi masurat de fapt varsta magmei din care s-au format pietrele, mai degraba decat varsta acestora. Cercetatorii au folosit si o metoda conventionala de datare a pietrelor, care sugereaza ca centura Greenstone are de fapt numai 3.8 miliarde de ani – cu 200 de milioane de ani mai putin decat cea mai veche piatra recunoscuta – Acasta gneiss, descoperita tot in Canada, in 1999. O’Neil si echipa sa au descoperit cu siguranta una dintre cele mai vechi formatiuni tectonice, de la primele stadii de dezvoltare a planetei, dar performanta lor ramane una controversata.

  8. The Following User Says Thank You to helium For This Useful Post:

    adrianus (09-14-2010)

  9. #6

    Default

    2. Nuantele de fond ale universului

    In aprilie 2009, satelitul european Planck va fi lansat de la baza spatiala din Kourou, Guyana. Timp de trei ani, acesta va masura fluctuatiile de temperatura ale fondului difuz cosmologic. Miza cea mare este studierea marilor structuri ale universului, galaxiile. Avand o sensibiliatate de cel putin 20 ori mai ridicata decat predecesorul sau, WMAP, lansat in 2001, Planck va identifica o serie de parametri cosmologici, printre care viteza de expansiune, varsta exacta sau densitatea Universului.

    Citeste pe aceeasi tema: Cat de mici suntem in Univers, Europa a dat unda verde ofensivei spatiale

    Cat de mici suntem in Univers?



    Fascinatia pentru nemarginirea banuita a Universului sau pentru misterele creatiei sale i-a facut pe oameni sa acumuleze cat mai multe cunostinte despre planete, stele si constelatii aflate la sute sau mii de ani-lumina de Pamant. Aflati dintotdeauna in cautarea unor surse de putere din care sa isi adape orgoliul si nevoia de a infrange temerile si frica fata de orice este necunoscut si ascuns, oamenii au uitat de multe ori puterea stiintei, in favoarea acumularii de bunuri frivole si perisabile.

    Nu a durat foarte mult pana cand lectia a fost invatata. Sursa adevaratei puteri nu vine din lucrurile materiale, ci din ceea ce mintea umana poate sa cunoasca, sa cuprinda, sa inteleaga. Prin urmare, puterea umana isi are sursa in cunoastere si tot de acolo ii vine si slabiciunea. Omul a savurat prima iesire in spatiu ca pe o victorie asupra necunoscutului in care s-a avantat, manat de drogul cunoasterii. Insa tot atunci, imensitatea acelui spatiu, l-a facut sa vada cat de mic este.

    In prezent, stiinta si tehnologia ne dezvaluie noi si noi lumi, nebanuite pana de curand, sori imensi care se lupta cu intunericul in alte colturi intunecate ale galaxiei. Vi se pare ca Pamantul este urias in comparatie cu Mercur sau cu Pluto? Ce ati zice atunci de faptul ca Soarele noastru este doar un punct pe langa stelele rosii supergigantice ascunse de praful solar in imensitatea galaxiei sau de faptul ca daca doar una dintre ele ar fi situata in centrul sistemului nostru solar ar avea o dimensiune suficient de mare pentru a inghiti toate planetele pana la Jupiter sau chiar Saturn?

    Cat de mult este foarte mult?

    Astronomii utilizeaza termenii de raza solara si masa solara pentru a compara marimea si greutatea altor stele. O raza solara este echivalentul a 690 000 de kilometri, iar o masa solara se traduce in 2 x 1030 kilograme, altfel scris 2,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000. Diametrul soarelui este de 1.392×109 metri. Astronomii au incercat de nenumarate ori elaborarea unei liste a celor mai mari stele din galaxie, stabilita in functie de diametrul aproximativ al acestora, insa aceasta se transforma continuu, cunoscand in multe cazuri rasturnari dramatice de situatie, cauzate de noi descoperiri sau de variatii ale masuratorilor.
    O astfel de lista adusa la zi, plaseaza steaua VY Canis Majoris in fruntea clasamentului cu un diametru mai mare de 1800 pana la 2100 de ori diametrul Soarelui din sistemul nostru solar, urmata de VV Cephei cu un diametru solar mai mare de 1600 pana la 1 900 de ori fata de cel al astrului zilei, in timp ce V354 Cephei si KW Sagitarii depasesc diametrul Soarelui de 1520 de ori, respectiv 1460 de ori.



    Jupiter

    Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, fiind in acelasi timp de doua ori si jumatate mai masiva decat toate celelalte planete ale sistemului luate la un loc. Apartinand grupului uriasilor gazosi, Jupiter are un diametru de 142 984 kilometri la ecuator si o densitate de 1 326 g/cm3. Diametrul planetei este de 11 ori mai mare, iar volumul este echivalentul a 1 317 de pamanturi, facand ca acesta din urma sa para un pitic pe langa gigantul gazos.



    Soarele

    Soarele, fara de care viata pe Pamant nu ar putea fi posibila, este in acelasi timp si cel mai mare corp ceresc, reprezentand singur un procent de 99.8 % din masa sistemului solar. Privita in trecut ca o stea mica si relativ lipsita de importanta, in prezent, se stie ca soarele este mai stralucitor decat alte 85% stele care intra in componenta galaxiei noastre, dintre care majoritatea sunt pitici rosii. Soarele orbiteaza centrul Caii Lactee la o distanta de aproximativ 26 000 sau 27 000 de ani-lumina de centrul galactic, indreptandu-se in general in directia lui Cygnus, si completand o miscare de revolutie in aproximativ 225 – 250 milioane de ani. Soarele este de 332 900 mai masiv decat Pamantul, iar temperatura nucleului sau atinge 15 milioane de grade Celsius, suficient cat sa sustina o fuziune termonucleara. Varsta sa a fost aproximata la 4.6 miliarde de ani. Suprafata solara este de 11 990 de ori mai mare decat cea a planetei noastre, volumul este echivalentul a 1 300 000 de pamanturi, in vreme ce masa sa este cat 332 946 de pamanturi.



    Arcturus

    Este cea mai stralucitoare stea din constelatia Bootes si a treia ca stralucire pe cerul noptii, dupa Sirius si Canopus, fiind localizata in Norul Local Interstelar, la o distanta de 36.71 de ani-lumina. Arcturus este o stea uriasa rosie de tipul K1.5 IIIpe (pe – emisiile specifice, indica faptul ca spectrul de lumina al stelei este neobisnuit si are multe linii de emisie). Acest fenomen nu este neobisnuit in ceea ce priveste gigantii rosii, insa Arcturus face subiectul unui caz special. Este de cel putin 110 ori mai luminos decat Soarele, insa puterea luminii sale este influentata de faptul ca lumina pe care o emana este de tip infrarosu. Puterea totala de emisie o intrece de 180 de ori in intensitate pe cea solara, insa are o eficienta mai mica, deoarece temperatura la suprafata este mai scazuta decat cea a Soarelui. Masa sa este de 3.4 ori mai mare, in vreme ce diametrul il depaseste cu 31.45 pe cel al Soarelui.



    Betelgeuse

    Este o stea variabila semiregulara, localizata la 427 de ani-lumina departare de Pamant. Este cea de-a doua stea ca stralucire din constelatia Orion si cea de-a noua pe cerul noptii. Astronomii sunt de parere ca steaua are doar cateva milioane de ani vechime, insa a evoluat foarte repede din cauza dimensiunilor sale uriase. Betelgeuse este un supergigant rosu si una dintre cele mai mari stele cunoscute. Prin comparatie, daca aceasta s-ar afla in centrul sistemului nostru solar, suprafata sa s-ar intinde pana la granita dintre Marte si Jupiter, inghitind Mercur, Venus, Pamant si Marte. Astronomii au apreciat ca in cateva mii de ani, avand in vedere varsta si marimea sa, steaua va exploda si se va transforma intr-o supernova. Din fericire pentru noi, axa sa de rotatie nu este indreptata catre Pamant, prin urmare, este putin probabil ca radiatiile de tip gamma, emise in timpul exploziei, sa ne afecteze ecosistemul, chiar daca distanta dintre cele doua nu este foarte mare. Luminozitatea sa vizuala tradusa variaza intre de 4 520 si 14 968 puterea solara, de-a lungul unei perioade de variabilitate de 2 335 de zile. Betelgeuse are de 20 de ori masa Soarelui si de 662 diametrul acestuia.



    Antares

    Localizata in constelatia Scorpionului, Antares se incadreaza la categoria supergigantilor rosii, ocupand locul al 16-lea in topul celor mai stralucitoare stele. Cu un diametru de 700 de ori mai mare decat cel al Soarelui, o plasare ipotetica a sa in centrul sistemului solar ar echivala cu disparitia planetelor Mercur, Venus, Pamant si Marte. Steaua se afla la 600 de ani-lumina de sistemul nostru solar, iar luminozitatea sa vizuala este de 10 000 ori puternica decat cea solara. Deoarece steaua radiaza o parte insemnata a spectrului sau sub forma de infrarosii, luminozitatea bolometrica este de 65 000 de ori mai mare decat cea a Soarelui. Masa stelei este aproximata la a fi intre 15 si 18 mai mare decat cea solara. Cea mai buna perioada pentru observarea lui Antares este in jurul datei de 31 mai in fiecare an, deoarece atunci se afla in opozitie cu Soarele.


  10. The Following 2 Users Say Thank You to helium For This Useful Post:

    ovetz13 (03-07-2010), Yutaka (12-05-2009)

  11. #7

    Default

    Pistol Star

    Pistol Star este una dintre cele mai luminoase stele cunoscute din Calea Lactee. Botezata dupa forma nebuloasei Pistol, pe care o lumineaza, Pistol Star este localizata la aproximativ 25 000 de ani-lumina de Pamant, in constelatia Sagetator. Marimea ei ii permite sa fie vizibila cu ochiul liber, insa praful interstelar o face imposibil de reperat in lumina vizibila. Steaua a fost descoperita la inceputul anilor ’90 cu ajutorul telescopului Hubble. Se crede ca aceasta a aruncat in spatiu echivalentul a 10 mase solare de materie in timpul unei combustii gigantice care a avut loc in urma cu 6 000 de ani. Vantul stelar generat de Pistol Star este de 10 miliarde de ori mai puternic decat cel al Soarelui. Varsta sa exacta nu este cunoscuta, insa astronomii se asteapta ca aceasta sa se transforme intr-o supernova in urmatorii 3 milioane de ani. Luminozitatea este apreciata ca fiind cu 1.7 milioane mai mare decat a Soarelui, radiind in 20 de secunde aceeasi cantitate de energie pe care acesta o produce intr-un an. Diametrul sau este mai mare decat orbita pe care Pamantul o descrie in jurul Soarelui in interiorul sistemului nostru solar.



    VV Cephei

    Este un sistem stelar binar localizat in constelatia Cefeu, aflata la o distanta de aproximativ 3000 de ani-lumina de Pamant. Supergigantica rosie, VV Cephei A, se afla alaturi de o pitica albastra, despre care insa nu exista foarte multe informatii, VV Cephei B. Cele doua se afla intr-o interconexiune, iar materia pare sa curga dinspre primul, catre cel de-al doilea. VV Cephei A este una dintre cele mai mari stele, despre care s-a crezut pana de curand ca este fruntasa galaxiei in ceea ce priveste marimea. In prezent se situeaza pe locul trei, dupa ce a fost declasata de Canis Majoris, in jurul careia exista insa o serie de controverse in randul astronomilor. VV Cephei A, supergigantul, este de tipul spectral M2 si are diametrul mai mare decat cel al Soarelui cu 1 600 pana la 1 900. Daca ar fi plasat in sistemul nostru solar, sistemul binar ar depasi orbita lui Jupiter, apropiindu-se de Saturn. VV Cephei este cu 275 000 pana la 575 000 mai luminos decat Soarele. Ca si in cazul altor supergiganti, vantul solar atinge aici viteze de 25 de kilometri pe secunda. Oamenii de stiinta cred despre VV Cephei B ca are aproximativ 100 de mase solare, insa luminozitatea sa sugereaza doar 25 pana la 40 mase solare, prin urmare dimensiunea exacta a ramas necunoscuta. Este foarte probabil ca in cateva mii sau poate milioane de ani, gigantul rosu sa isi urmeze soarta, transformandu-se intr-o supernova, ceea ce inseamna ca mica stea albastra, VV Cephei B, poate fi aruncata in cosmos, unde va incepe o cariera de stea singuratica.



    VY Canis Majoris

    VY Canis Majoris (VY Cma) este o stea rosie hipergigantica localizata in constelatia Canis Major. Este cea mai mare si una dintre cele mai stralucitoare stele cunoscute, fiind localizata la aproximativ 5 000 de ani-lumina de Pamant. Observatiile asupra stelei sunt de data oarecum recenta, fiind inca controversate si contestate. Profesoara Roberta M. Humphreys de la Universitatea din Minnesota a estimat diametrul stelei ca fiind intre 1800 si 2100 de ori diametrul Soarelui, propulsand-o in fruntea topului celor mai mari stele cunoscute. Masuratorile in ceea ce priveste suprafata planetei sunt contestate, criticii acestora sustinand ca ele nu sunt suficient de exacte. Pentru a ilustra mai bine dimensiunile gigantesti ale stelei, daca aceasta ar fi plasata in centrul sistemului nostru solar, suprafata sa ar ajunge pana la orbita lui Saturn, insa cei care nu sunt de acord cu rezultatele doctorului Humphreys sustin ca nu ar depasi orbita lui Marte, la fel ca si alti giganti rosii. Daca am considera ca raza solara este de 2100, luminii i-ar trebui mai mult de 8 ore pentru a parcurge circumferinta stelei, estimata la de 2600 de ori circumferinta Soarelui. In plan ipotetic, daca un om ar putea parcurge suprafata lui Canis Majoris cu piciorul, avand o viteza de 5 kilometri pe ora, timp de 8 ore pe zi, acesta ar inconjura steaua in 650 000 de ani, in comparatie cu cei 2 ani si 11 luni necesari pentru a indeplini aceeasi misiune pe Pamant sau 310 ani si 7 luni pe Soare.


    Europa a dat unda verde ofensivei spatiale



    Agentia Spatiala Europeana (ESA) va lansa in 2009 doua telescoape orbitale, menite sa-l suplineasca pe batranul si stricatul Hubble, si trei sateliti, care vor strange informatii pretioase despre gheata, gravitatia si solul Pamantului.

    Jean-Jacques Dordain, boss-ul ESA, a definit obiectivele agentiei pentru 2009, in cadrul unei conferinte care a avut loc miercuri, 14 ianuarie, la Paris. In acest an, printre prioritatile ESA, se numara recrutarea de noi astronauti si deschiderea spatioportului Kourou din Guiana Franceza, baza de unde vor fi lansate rachetele Soyuz din noua generatie. Spatioportul Kourou a presupus o investitie de 5 miliarde de euro – aici replicandu-se, practic, in miniatura, o varianta moderna a stravechiului astroport Baikonur, casa traditionala a tuturor misiunilor Soyuz si a programului spatial rusesc.

    Principalele misiuni ESA din 2009:

    Herschel. Telescop spatial, va fi lansat in primavara de o naveta Ariane 5 si va avea misiunea de a observa Universul prin lentile infrarosu de mare adancime. De exemplu, telescopul va penetra praful spatial care obtureaza observarea fazei incipiente a formarii stelelor si planetelor.

    Planck. Telescop spatial, va ajunge in spatiu purtat de aceeasi naveta Ariane. Va studia microradiatiile cosmice de fond. Numite si “prima lumina”, acestea pot oferi informatii pretioase despre primele structuri ale cosmosului, formate la cateva momente dupa Big Bang.

    Soyuz. Noua generatie a rachetelor rusesti, vor fi lansate de pe spatioportul Kourou. Printre altele, vor transporta pe orbita satelitii programului de pozitionare globala Galileo, care va fi mai performant decat GPS-ul si-l va inlocui.

    Vega. Cea mai noua racheta ESA, aflata in stadiul de prototip, isi va face zborul de debut in decembrie 2009, tot de la Kourou. Va fi destinata, in principal, misiunilor mici si dese, de uzura, fiind o naveta usoara si robusta, prima exponenta a policii ESA “acces nelimitat in spatiu”.

    Frank De Winne. Astronaut belgian, va deveni primul comandat european al Statiei Spatiale Internationale. Va ajunge pe SSI in mai, insotit de un echipaj de 5 astronauti si va avea un mandat de 6 luni.

    Goce. Primul satelit ESA din programul Earth Explorer. Va masura diferentele subtile de gravitatie de pe suprafata Pamantului si va colecta informatii care vor dezvalui cel mai detaliat pana in prezent, formarea oceanelor si influenta acestora asupra intregului ecosistem al planetei.

    Smos. Misiune complementara Goce, acronim de la “Soil Moisture and Ocean Salinity”, va masura cu mare precizie salinitatea oceanelor si gradele de umiditate de pe Pamant.

    Cryosat-2. Prima misiune Cryosat a fost un esec, satelitul explodand dimpreuna cu racheta care-l purta pe orbita. ESA a hotarat ca importanta misiunii este suficient de mare pentru a reconstrui dispozitivul. Sofisticatul radar satelitului va masura la o precizie de milimetru grosimea stratelor de gheata de pe continente si oceane.


    Despre telescopul Herschel:

    YouTube - Herschel Telescope

  12. The Following User Says Thank You to helium For This Useful Post:

    ak1ra (03-12-2010)

  13. #8

    Default

    1. Primele coliziuni ale LHC-ului


    In anul 2009, cel mai puternic accelerator de particule construit vreodata va intra pe scena mondiala a fizicii. Intrarea in functiune este programata pentru aceasta vara, iar experimentele urmatoare vor furniza informatii esentiale asupra gluonilor, particule care permit coeziunea quarkurilor (particule elementare care interactioneaza prin forta nucleara tare si care constituie materia barionica) in nucleul protonilor, interactionand astfel intre ele. Aceste prime coliziuni ar putea conduce la observatii asupra ipoteticelor particule, denumite supersimetrice.

    Citeste pe aceeasi tema:

    LHC revine in iunie

    Large Hadron Collider - Experimentul care poate aduce Apocalipsa

    CERN: 100.000 de procesoare, 15 petabytes pe an



    Sursa: La Recherche

    YouTube - The Large Hadron Collider


    Nu scapam de “apocalipsa”. LHC revine in iunie



    Large Hadron Collider, agregatul “Big Bang” construit pentru a proba originile formarii Universului dar defectat in urma unei complicatii electrice, este pregatit pentru a fi repornit in luna iunie a acestui an

    Acceleratorul de particule a suferit o defectiune catastrofala la scurt timp dupa ce a fost pornit, in luna septembrie a anului 2008, cand o eroare electrica intre doi magneti ai sai a condus la o scurgere de heliu extrem de rece, provocand stricaciuni in valaore de aproximativ 20 milioane de lire sterline. Ca rezultat, 53 dintre magnetii folositi pentru accelerarea particulelor sub-atomice, folositi in interiorul tunelului subteran lung de 27 kilometri, au trebuit scosi la suprafata pentru reparare sau curatare. Oamenii de stiinta spera sa repuna LHC pe “picioare” pana in luna iunie, dar se asteapta ca primele experimentari sa nu aiba loc inainte de iulie 2009. Inginerii au proiectat de aceasta data sisteme de siguranta, pentru a indeparta orice risc al unei defectiuni similare. Monitoare electronice vor oferi din timp avertismente referitoare la posibile probleme iar reteaua magnetica va fi de asemenea imbunatatita cu valve de depresurizare pentru a diminua problemele unor eventuale scurgeri. LHC, cel mai mare accelerator de particule din lume construit vreodata, atinge pe sub pamant granitele Frantei si ale Elvetiei si este operat de catre Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara (CERN) din laboratoarele sale aflate in apropierea Genevei. Aparatul este proiectat pentru a simula “Big Bang”-ul, care a insemnat momentul nasterii Universului acum 15 miliarde de ani, prin ciocnirea unor particule sub-atomice cu viteze si forte nedobandite vreodata pana acum.

    Large Hadron Collider - Experimentul care poate aduce Apocalipsa

    Large Hadron Collider (LHC), experimentul care a pus pe jar intreaga planeta va demara miercuri, 10 septembrie, in ciuda protestelor venite din toate colturile lumii. Este, insa, capabil LHC sa aduca Apocalipsa atat de trambitata in presa internationala? Reprezinta acesta un pericol real la adresa Pamantului si, mai mult, la adresa intregului Univers asa cum anuntau cele mai rele scenarii? Opiniile raman impartite chiar si dupa 14 ani de la demararea proiectului.

    Ideea construirii unei asemenea masinarii gigantice, care sa recreeze ipoteticul Big Bang, a aparut inca din anii ‘80. CERN (Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara) a fost prima institutie care si-a propus sa construiasca acel mecanism care sa repete, la o scara redusa, inceputul Universului asa cum a fost acesta in prima sa microsecunda de existenta. Prima realizare de acest gen a reprezentat-o Large Electron Positron (LEP), un mecanism care a functionat din 1989 si pana in anul 2000. Era, insa, nevoie de o noua masina, mult mai puternica, dar costurile acesteia erau prea mari pentru a putea fi sustinute de o singura tara europeana. Astfel, s-a ajuns ca in 1994, Large Hadron Collider sa ia nastere ca rezultat al colaborarii a nu mai putin de 20 de tari membre ale CERN.



    Ce vrea sa dovedeasca LHC?

    Poate cea mai mare realizare a oamenilor de stiinta implicati in proiectul LHC este dovedirea existentei particulei Higgs, asa numita „particula a lui Dumnezeu”, element ipotetic, imposibil de dovedit pana in prezent, despre care se crede ca ar inzestra cu masa toate particulele din Univers, exceptie facand fotonii si neutrinii (a nu se confunda cu neutronii – particulele din nucleul atomic). Termenul a aparut in 1964, atunci cand fizicianul englez Peter Higgs a postulat ideea mecanismului care ii poarta numele. Conform britanicului, totul pluteste intr-o mare de particule Higgs, capatand, la nivel de electroni, o masa si o greutate proprie. Singurul impediment al teoriei sale ar fi acela ca nu poate fi demonstrata…cel putin pana maine.

    Se stie astazi ca materia, in totalitatea sa, - planete, stele si galaxii – nu reprezinta decat maxim 4% din intregul Univers. O cantitate de aproape 26% este reprezentata de materie neagra, in timp ce restul de 70% din Cosmos este format din energie intunecata, asa numita „energie noire”, cea „vinovata”, printre altele, de continua expansiune a Universului si de accelerarea galaxiilor in directii opuse uneia fata de cealalta. Ceea ce nu si-au putut explica oamenii de stiinta este modul in care acestea s-au format si modul in care ele interactioneaza. Un mister ce nu poate fi descifrat in teorie si a carui rezolvare poate veni in urma uriasului experiment LHC.

    O alta expectanta a cercetatorilor CERN este cea legata de dovedirea existentei unor alte dimensiuni decat cele cunoscute. Daca experimentul care va avea loc la Geneva va functiona la parametrii astepati, oamenii de stiinta spera sa confirma teoria superstringurilor, cea care sustina ca quarcurile, particule subdivizionare atomilor, sunt corzi vibrante infime.



    Cum functioneaza LHC?

    S-a spus, pe buna dreptate, ca experimentul LHC este cel mai mare din istoria de pana acum a omenirii. Peste 10.000 de persoane au lucrat timp de 14 ani pentru a putea pune in functiune uriasul mecanism, aflat la aproape 100 de metri adancime, si care se intinde pe nu mai putin de 29 de kilometri. Giganticul accelerator de particule este format din circa 5000 de magneti superconductori, si va accelera protoni in ambele sensuri ale tunelului cu o viteza egala cu 99,9999991 din viteza luminii. Energia dezvoltata in timpul acestui experiment va fi de 100.000 de ori mai mare decat cea existenta in centrul Soarelui, motiv pentru care superconductorii LHC vor fi raciti pana la temperatura de –271,25 C, temperatura minima admisa de natura. Se incearca, astfel, recrearea conditiilor existente in microsecunda imediat urmatoare ipoteticului Big Bang, o situatie de la care oamenii de stiinta asteapta raspunsuri legate de aparitia a tot ceea ce reprezinta astazi Universul.



    Pericolul LHC

    In ciuda tuturor dezmintirilor date de cercetatorii implicati in proiectul LHC, conform carora sansele ca acesta sa produca o catastrofa globala ar fi de 1 la 50 de milioane, echivalenta cu cea a castigarii unui bilet la loterie, exista inca multi contestatari ai proiectului.

    Una dintre teoriile criticilor prevede aparitia in timpul experimentului a ipoteticelor particule numite strangeleti, fapt ce ar putea duce la o conversie nucleara a atomilor, si la transformarea Pamantului intr-un corp lipsit total de viata. Un alt risc semnalat de cercetatorii contestatari este cel legat de crearea unor microscopice gauri negre, gauri negre ce vor traversa planeta dintr-o parte in alta, absorbind materia din jurul lor, pana in momentul in care vor fi suficient de puternice pentru a inghiti intregul Pamant.

    Desi nu neaga posibilitatea, destul de mare, ca astfel de gauri negre sa apara in timpul experimentului, oamenii de stiinta de la CERN sustin ca acestea, datorita marimii lor infime, se vor dezintegra de la sine. „Natura a generat pe Terra, de-a lungul miliardelor de ani, milioane de astfel de reactii, iar planeta continua sa existe. Nu trebuie sa ne temem de aparitia unor noi particule sau a unor forme necunoscute de materie care sa duca la distrugerea Pamantului. Astfel de teorii tin, mai degraba, de domeniul SF”, sustine Brian Cox, profesor in cadrul Universitatii din Manchester si unul dintre oamenii de stiinta implicati in proiectul LHC.



    FACTS

    Experimentul LHC trebuia pornit in 26 noiembrie 2007, dupa ce fusese amanat, in prealabil, de mai multe ori. Acesta a esuat, insa, datorita unui accident survenit in urma unei defectiuni la unul dintre magnetii supeconductori. Acesta a explodat in uriasul tunel in care se afla LHC, fara a produce victime sau pagube insemnate.

    Tarile membre CERN sunt : Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Germania, Suedia, Italia, Norvegia, Elvetia, Olanda, Austria, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia, Finlanda, Ungaria, Cehia, Slovacia si Bulgaria. Cele 20 de tari membre CERN sunt asistate de opt tari si organizatii internationale cu statut de observatori : Israel, Statele Unite ale Americii, Japonia, Turcia, Rusia, India, UNESCO si Comisia Europeana.


    CERN: 100.000 de procesoare, 15 petabytes pe an



    CERN a dezvaluit recent informatii referitoare la impresionanta retea computerizata care va prelucra cantitatile enorme de date pe care le va furniza utilizarea acceleratorului de particule Large Hadron Collider.

    CERN se aspteapta ca LHC sa produca aproximativ 15 petabytes (15.000 terabytes) de date anual. Pe cand LHC se afla inca in stadiul de plan, departamentul IT al CERN a decis ca singura posibilitate verosimila de gestionare a unei asemenea cantitati de date ar fi sa se axeze pe ideea de “grid computing” (retea uriasa de computere). Astfel, reteaua computerizata a CERN consta din 100.000 de procesoare gazduite de 140 de institutii stiintifice din 33 de tari.

    Pentru distribuirea datelor, CERN se bazeaza pe folosirea de fibre optice dedicate, capabile de transferuri de 10 GB/secunda, care conecteaza CERN cu cele 11 centre de date Tier-1 din retea. Centrele Tier-1 vor efectua procesare, dar vor functiona si ca principala arhiva a datelor LHC. Vor trimite o mare parte din date centrelor de date Tier-2, raspandite in intreaga lume, care sunt conectate la retea prin intermediul conexiunilor publice de Internet.

    Reteaua CERN este cea mai mare si cea mai puternica retea computerizata realizata vreodata pentru cercetari stiintifice, iar prin intermediul proiectului aflat in formare LHC@home, publicul larg va putea contribui la eforturile CERN prin racordarea propriilor computere la reteaua mondiala proaspat creata.

  14. The Following User Says Thank You to helium For This Useful Post:

    ak1ra (03-12-2010)

  15. #9

    Default Top 10 specii disparute care vor putea fi recreate genetic



    Reteta plamadirii oricarei creaturi sta scrisa in ADN-ul sau. Din acest motiv, recent, atunci cand geneticienii au descifrat aproape in intregime genomul mamutului lanos, animal de mult timp disparut, s-au formulat numeroase speculatii despre posibilitatea trezirii la viata atat a acestei creaturi stravechi, cat si a altor specii disparute. Faurirea unei creaturi vii pornind de la o secventa ADN care exista exclusiv in memoria unui computer nu este momentan posibila. Insa, in viitorul apropiat, cineva va incerca in mod cert sa produca acest experiment, prezice Stephan Schuster, biolog molecular al Universitatii de Stat din Pennsylvania, membru al proiectului responsabil cu descifrarea genomului de mamut. In ceea ce priveste posibilitatea de resurectie si a altor specii, intr-o prima etapa, nu vor fi vizate decat acele creaturi a caror secventa completa de ADN va putea fi cunoscuta. Cele mai importante dintre acestea sunt enumerate in lista de mai jos.


    10. Smilodon fatalis sau Tigrul cu colti-pumnal

    Disparut: cu aproximativ 10.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 60%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 60%


    Acest animal fabulos, avand caninii de dimensiunile impresionante ale unor pumnale ar fi cu siguranta o priveliste infioratoare in vremurile noastre. S-au descoperit cateva specimene de smilodon surprinzator de bine prezervate in mlastinile din preajma Los Angeles-ului, insa extragerea ADN-ului din aceste ramasite este mult ingreunata de catranul cu care sunt imbibate tesuturile. Exista totusi si cateva specimene conservate in permafrost, care ar putea reprezenta surse mai sigure de prelevare a materialului genetic. In momentul in care se va putea reconfigura integral genomul de smilodon, leul african, o ruda apropiata a acestuia, ar trebui sa se dovedeasca un bun donator de ovule si o gazda-surogat acceptabila pentru dezvoltarea embrionilor.



    9. Arctodus simus sau Ursul cu bot scurt

    Disparut: cu aproximativ 11.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 60%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 40%


    Daca ar fi readus la viata, acest animal de nestapanit l-ar face sa paleasca de invidie si sa fuga de teama chiar si pe cel mai mare dintre carnivorele terestre ale planetei – ursul polar. Ursul cu bot scurt ar fi fost cu aproximativ o treime mai inalt decat ursul polar in pozitie erecta, cantarind pana la o tona. Recuperarea ADN-ului sau ar putea fi posibila, deoarece exista cateva specimene conservate destul de bine in permafrost. Cea mai apropiata ruda din zilele noastre a acestui animal este ursul “cu ochelari” din America de Sud. Cele doua specii au apucat-o pe cai evolutioniste distincte cu “numai” cinci milioane de ani in urma, dar, din nefericire, la numai o zecime din masa ursului cu bot curt, ursul cu ochelari este putin probabil sa serveasca drept un bun parinte-surogat pentru un astfel de embrion.



    8. Thylacinus cynocephalus sau Tigrul tasmanian

    Disparut: in anul 1936
    AND prezervat: 80%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 20%


    Ultimul exemplar de tigru tasmanian despre care exista date inregistrate, botezat Benjamin, a murit la Gradina Zoologica Hobart, din Tasmania, Australia in anul 1936. Existenta diverselor tesuturi prezervate de mai putin de un secol sugereaza faptul ca geneticienii ar trebui sa reuseasca sa obtina ADN de buna calitate si sa produca o secventa completa a genomului de Thylacinus in viitoarul apropiat. Cand vine vorba despre resurectie, marsupialele asemenea tigrului tasmanian ar putea fi mai usor de reprodus genetic decat alte mamifere. Perioada de sarcina la marsupiale este in mod obisnuit de numai cateva saptamani, iar o placenta simpla se formeaza doar efemer in jurul fetusului, acest lucru insemnand ca exista un risc scazut de incompatibilitate intre un embrion si o mama-surogat dintr-o alta specie. Pentru tigrul tasmanian, surogatul propus este chiar controversatul diavol tasmanian. Dupa nastere, puiul ar putea fi crescut cu lapte intr-un “buzunar” artificial.



    7. Doedicurus clavicaudatus sau Gliptodonul

    Disparut: cu aprox. 11.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 40%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 20%


    Armadillo-ul de dimensiunile unui autoturism, cu coada sa spinoasa de forma unui ciomag, se perinda candva prin regiunile rurale al Americii de Sud de astazi, iar unii spera ca acest lucru sa se intample din nou. Deoarece nu exista gliptodoni inghetati, obtinerea de ADN utilizabil va depinde de gasirea unor ramasite bine conservate in pesteri reci si uscate. Pe langa asta, exista o problema si mai mare: cea mai potrivita specie ce ar putea juca rolul gazdei pentru un embrion de gliptodon aflat in formare ar fi mult mai micul armadillo “gigant”, de 30 kilograme. Diferenta de marime inseamna insa o posibilitate redusa de pastrare a sarcinii pe durata necesara reusitei experimentului.



    6. Coelodonta antiquitatis sau Rinocerul lanos

    Disparut: cu aprox. 10.000 ani in urma
    ADN prezervat: 80%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 100%


    Teoretic, resurectia rinocerului lanos pare sa aiba multe sanse de reusita. La fel ca si in cazul mamutului, exista numeroase specimene conservate in permafrost, iar disponibilitatea de par, cornuri si copite este un mare plus. Aceste tesuturi pot fi curatate pentru indepartarea ADN-ului contaminat, format din bacterii inainte de folosirea enzimelor pentru eliberarea unei abundente de ADN de rinocer aproape pur. Acest lucru face foarte posibila publicarea de catre geneticieni a genomului complet al acestui animal paros in viitorul apropiat. Totusi, desi rinocerul lanos are rude apropiate in viata, ce ar putea servi drept gazde-surogat potrivite, toate speciile de rinoceri contemporane sunt chiar ele in pragul extinctiei. Atat timp cat lucrurile raman astfel, resuscitarea lanosului este putin probabil sa devina o prioritate.



    5. Raphus cucullatus sau Pasarea Dodo

    Disparuta: in jurul anului 1690 d.Hr.
    ADN prezervat: 20%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 60%


    In anul 2002, geneticienii de la Universitatea Oxford au obtinut permisiunea de a diseca cel mai bine prezervat specimen dodo din lume, osul unui picior – cu pene si piele – tinut sub cheie la Muzeul de Istorie Naturala al universitatii. “Acest lucru a produs fragmente de ADN mitocondrial de pasare dodo, dar nimic mai mult”, explica Beth Shapiro, specialist in ADN antic, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania. De atunci, niciun alt specimen nu a oferit macar o boare din ADN-ul acestui animal, dar exista inca speranta ca intr-o zi se vor gasi mai mult material genetic. Daca o urma de ADN se iveste si o secventa de genom va putea fi produsa din ea, s-ar recurge la ajutorul porumbeilor pentru a ajuta la reinvierea faimosului lor var in vremurile noastre.



    4. Megatherium americanum sau Lenesul urias

    Disparut: cu aprox. 8.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 40%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 20%


    Stand in doua picioare, acest gigant masura in inaltime pana la sase metri, iar greutatea sa este estimata astazi ca ar fi fost de aproximativ patru tone. Extinctia relativ recenta a lenesului a permis descoperirea catorva specimene cu par, o excelenta sursa de ADN. Suntem deci pe cale sa vedem curand publicat genomul lenesului urias? “Cu siguranta”, sustine Hendrik Poinar de la Universitatea MacMaster din Canada, care a extras ADN de lenes gigant din fecale fosilizate acum 30.000 de ani. Dificultatea oricarei intentii de resurectie ar fi lipsa unei gazde surogat adecvate. Cea mai apropiata ruda vie a lenesului gigant, lenesul de copac, este prea mic in comparatie cu stramosul sau. Acesta ar putea sa produca ovulele capabile sa formeze un embrion de lenes gigant, dar fetusul ar intrece rapid in marime posibilitatea de gestatie a mamei-surogat.



    3. Megaloceros giganteus sau Elanul urias

    Disparut: cu aprox. 7.700 de ani in urma
    ADN prezervat: 60%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 40%


    Entuziastii vanatorii de cerbi ar da orice pentru a avea sansa sa haituiasca prin paduri acest gigant al Pleistocenului, ce a trait candva pe teritoriul Europei. Un mascul tipic din specia elanului irlandez masura peste doi metri in inaltime la nivelul umarului si avea o deschidere a coarnelor de pana la patru metri. Este mai degraba cerb decat elan, iar ruda sa cea mai apropiata este cerbul zilelor noastre, mult mai mic, cele doua specii incepandu-si evolutia separata cu aproximativ zece milioane de ani in urma. Diferentele dintre cele doua specii fac destul de grea incercarea de a converti genomul unui elan urias intr-un animal viu, sanatos.



    2. Castoroides ohioensis sau Castorul urias

    Disparut: cu aprox. 10.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 40%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 20%


    Exista deja o controversa serioasa cu privire la reintroducerea castorilor obisnuiti in unele tari, asa incat oamenii de stiinta se intreaba ce rumoare ar crea aducerea la viata a castorului gigant, de 2,5 metri lungime pe teritoriul Americii de Nord. Totusi, ei spera cu destul de mult optimism in obtinenrea unei secvente din genomul acestui rozator urias; unul dintre sustinatorii proiectului fiind Hendrik Poinar, genetician al Universitatii McMaster din Hamilton, Canada. Daca acest lucru se va reusi, capybara, cel mai mare rozator in viata, care este totusi la jumatate din masa castorului urias, ar putea fi o mama-surogat potrivita, desi este posibil ca gradul de rudenie dintre cele doua specii sa fie destul de redus.


  16. #10

    Default

    1. Homo neanderthalensis sau Omul de Neaderthal

    Disparut: cu aproximativ 25.000 de ani in urma
    ADN prezervat: 20%
    Potrivire cu potentiala mama-surogat: 100%


    Un fragment din secventa ADN a genomului de Neanderthalian ar urma sa fie publicat chiar in perioada anului in curs. “Pentru a avea un genom de calitate rezonabila, sa spunem comparabil cu cel al cimpanzeului, va mai fi nevoie de cel putin inca doi ani de munca”, sustine Svante Paabo de la Institutul Max Plank de Antropologie Evolutionista din Leipzig, Germania. In timp ce impreuna cu echipa sa, cercetatorul spera ca genomul va oferi rezolutii unice cu privire la diferentele dintre noi, oamenii, si “verii” nostri misteriosi, exista speculatii care spun ca aceastea ar putea servi chiar la resurectia intregii specii a omului de Neanderthal. Data fiind ancestralitatea aproape comuna a lui homo sapiens si a lui homo neanderthalensis, oamenii ar fi excelenti donatori de ovule si mame-surogat ideale pentru posibilii embrioni. Totusi, desi oamenii de stiinta ai Uniunii Sovietice au incercat candva sa creeze hibridul dintre om si maimuta, astazi este greu de imaginat ca pana si cei mai entuziasti cercetatori s-ar aventura intr-un teritoriu atat de restrictiv. “Gasesc ideea resuscitarii omului de Neanderthal atat de ridicola, incat orice speculatie privitoare la mamele-surogat mi se pare de prisos”, sustine Paabo. “Cel mult, cercetatorii ar putea inlocui unele gene umane cu versiuni de Neaderthalian in organismele experimentale dintr-un recipient, pentru a cerceta efectul”, crede cercetatorul.


  17. #11

    Default TOP 10 cele mai importante animale disparute din Romania

    TOP 10 cele mai importante animale disparute din Romania




    Daca am face un salt in timp pe teritoriul Romanei am fi cu siguranta socati de animalele pe care le-am intalni aici. Nu este vorba de dinozauri, ursi de pestera sau tigri cu colti pumnal. Insa, daca am calatori in timp cu doar doua-trei sute de ani in urma, am vedea cu proprii ochi focile de la Marea Neagra, antilopele din Moldova si Dobrogea, caii si magarii salbatici din Baragan, elani, bourii si zimbri din padurile Ardealului,Valahiei si Moldovei, stolurile de dropii din jurul Bucurestiului, Timisoarei, Calarasului, Constantei si Brailei, zaganii de pe piscurile Carpatilor. Disparitia lor este o pata negra in istoria noastra. Vina o poarta vanatoarea nesabuita si distrugerea habitatelor.


    10. Elanul (Alces alces alces)

    Ideea ca elanul pe care-l asociem de obicei cu intinderile nesfarsite de padure din Siberia si Alaska, sa fi trait la noi, pare cel putin fantezista. Adevarul este cu totul altul. Elanul este cel mai mare reprezentat al cerbilor. Un mascul adult din subspecia europeana poate atinge o inaltime de 2 metri la umar, precum si o greutate ce depaseste uneori 500 kg. Elanul a fost cunoscut si vanat de stramosii nostri. Romanii il numeau plotun, o denumire ce a disparut o data cu impresionatul erbivor. Dovezile lingvistice, istorice si toponimice despre plotun abunda in folclorul si civilizatia romaneasca. Ajunge sa amintim aici balada “Voda capitan Matei”, din care aflam ca pe vremea lui Matei Basarab se

    “Vanau zimbrii ai pletosi,
    Cerbii falnici, ramurosi,
    Si plotunii lopatosi… “
    .



    Lucrarea Geografia au descrierea universala a Pamantului scrisa intre anii 1593-1594 de Giovanni Antonio Magini, cuprinde o descriere detaliata a tarilor romane, aratand ca Transilvania are codrii mari si paduri nesfarsite, unde traiesc intre alte animale, si elani. Ilustrul domnitor moldav Dimitrie Cantemir face referire in Descriptio Moldaviae la plotunii care apareau iarna pe malurile Nistrului, veniti probabil din Polonia. Dupa anul 1800 nimeni nu mai pomeneste de plotun in fauna tarilor romane, socotindu-l disparut. In secolul XX insa, plotunul reapare sporadic in Romania. Astfel primul plotun resemnalat pe pamant romanesc a fost un mascul fotografiat in anul 1964 pe grindul Letea din Delta Dunarii. Ziarul Scanteia din 14 ianuarie 1970 anunta aparitia unui plotun in padurea Frasinul din judetul Suceava. In ocolul silvic Husi apare un cuplu de elani. In noiembrie 1971, o femela cu puiul sau sunt semnalati in Insula Borcea. Un alt exemplar este impuscat in acelasi an in judetul Neamt. In anul 1977, o pereche este observata si in judetul Botosani. Anul 1978 aduce un caz de braconaj prin care este ucis ultimul plotun din Romania. Crima ecologica s-a savarsit in fondul de vanatoare Galbena, aflat la limita de nord dintre judetele Vrancea si Bacau.




    9. Antilopa Saiga (Saiga tatarica tatarica)

    Saiga este singura antilopa care a trait pe teritoriu romanesc. Cel ma faimos mamifer descris de Dimitrie Cantemir ca facand inca parte din fauna Moldovei acelor timpuri, mai supravietuieste astazi doar in stepele kalmuce din Rusia, in Kazahstan si Mongolia. Oricat ar fi de greu de crezut, aceasta antilopa cu infatisare ciudata, traia in numar mare nu doar in campiile din Basarabia, Vaslui si Iasi, ci si in Campia Baraganului si stepele dobrogene. Mai multe documente din secolul al XVI-lea atesta ca era vanata si in zona Bucurestiului. Animalul era binecunoscut indeosebi in Modova, unde vanatorii razesi o denumeau neaos, din tata-n fiu drept “oaie salbatica”, cee a ce dovedeste ca erau familiari cu animalul in cauza, inca dinaite ca triburile tataresti, de la care antilopa mosteneste denumirea de Saiga, sa fi invadat tarile romane



    Antilopa saiga atrage atentia datorita ciudatului sau nas lung si coroiat, in forma de trompa. Forma nasului este o adaptare la alergatul in viteza pein aerul inghetat al stepelor pe timp de iarna. Avand cavitate nazala foarte mare, aerul este incalzit natural inainte de a patrunde in plamani. Astfel echipate, antilopele pot alerga in viteza mare o perioada de timp suficient de lunga incat sa scape de haituiala lupilor. Saiga a fost vanata intens in Moldova, astfel incat a disparut definitiv in secolul al XVIII. Specia nu o duce bine nici astazi, disparand recent din majoritarea stepelor rusesti si ucrainene. In prezent, mai supravietuiesc doar 50.000 de exemplare din cele 4-5 milioane cate erau la nivelul anului 1900.




    8. Tarpanul sau Calul Salbatic European (Equus ferus ferus)

    Stramosul tuturor raselor de cai din Europa a fost, inca din cele mai vechi timpuri, un locuitor al teritoriului unde astazi este Romania. Resturile fosile vorbesc despre vanatoarea cailor salbatici inca din timpul Paleoliticului timpuriu. Surpriza vine din timpul perioadei Neoliticului, cand sunt descoperite dovezi conform carora calul era deja domesticit in zona cuprinsa intre Tisa, Dunare si Marea Neagra. Daco-Getii, deopotriva vanau si onorau caii salbatici, multe fosile ecvine fiind desoperite in mormintele din Candesti, Socodor, Varsand, Barlad, Piatra-Neamt, Zimnicea, Matasaru si multe altele. In timpul Evului Mediu romanesc, ne parvin o serie de dovezi deosebit de interesante. Bunaoara, intre anii 1551-1552, pe domeniile cetatii Fagaras a fost contruit un parc special pentru mentinerea cailor salbatici capturati in imprejurimi. Regele de origine romana al Ungariei, Matei Corvin, aminteste in lucrarea De Rerum Hungaricarum Decadens, scrisa in anul 1495, ca in padurile Transilvaniei alaturi de bouri si zimbri se afla si cai salbatici de padure.



    Dupa anul 1700, caii salbatici din Ardeal sunt ucisi pana la ultimul exemplar in vanatorile nobililor maghiari si sasi, dupa cum aminteste textul Nova Dacia, scris in anul 1743 de Francisc Fasching. Totusi, la nivelul anului 1700, in Moldova existau inca herghelii mari de cai salbatici care traiau de alungul malurilor Prutului si Nistrului, dupa cum ne asigura si Dimitrie Cantemir. In secolul al XVII-lea alte documente pomenesc despre ultima herghelie de cai salbatici din Baraganul Ialomitei, pentru ca un secol mai tarziu, tarpanul sa dispara definitiv din Tarile Romane. Povestea trista a cailor salbatici europeni nu se sfarseste aici. In secolul XIX, cazacii, tatarii si taranii rusi urmareau si vanau cu inversunare tarpanii, deoarece proprii cai domestici fugeau si se resalbaticeau alaturi de tarpani. Odata recuperati, aveau deja caracterul salbatic al rudelor lor, find atat de agresivi incat distrugeau atelajele cu lovituri de copita si muscau pe oricine incerca sa-i calareasca. Ultimul tarpan a murit in captivitate in stepele Askania Nova din Ucraina. Era anul 1876. Trist sfarsit pentru un animal magnific care traia in Europa medievala din Spania si Franta pana in centrul Rusiei.




    7. Colunul sau Magarul Salbatic Mongol (Equus hemionus hemionus)

    Seria surprinzatoare a prezentarii animalelor cunoscute de stramosii nostri continua cu nimeni altul decat magarul salbatic mongol sau colunul, ale carei populatii vestice au trait si pe teritoriile romanesti, dupa cum atesta o serie de dovezi osteologice, botanice, toponimice, istorice si populare. In cimitirul culturii Hamangia de la Cernavoda s-au descoperit resturile a sase coluni. La Techirghiol au fost deshumate 22 de resturi fosile. Zootoponima romaneasca inregistreaza colunul inca din Evul Mediu. La 29 ianuarie 1322 este mentionat satul Colun de langa Sibiu. In Moldova, este fondat pe 27 mai 1443, langa Studinet, satul “Unde a fost Colunu”. Alte sate cu aceeasi denumitre se afla in judetele Vaslui, Bacau, Botosani, Soroca (in Basarabia). In Valahia, magarul salbatic era cunoscut si vanat in judetele de astazi Dambovita, Buzau, Olt si Ilfov.



    Disparitia timpurie a magarului salbatic mongol sau a colunului din fauna tarii noastre, se datoreaza perfectionarii armelor, a arbaletei in primul rand, urmata de apartitia pe scara mare a armelor de foc. Nu putem sti cu siguranta cand a disparut colunul de pe teritorile romanesti. Faptul ca Dimitrie Cantemir il cunoaste, dar nu il include printre animalele din Descriptio Moldaviae, este un argument in plus ca aceasta specie de magar salbatic a disparut la sfarsitul secolului al XVII-lea. Traditia populara a depistat in cateva sate teleormanene obiceiul stravechi de a folosi balega de colun in afumari si descantece. Colunul se afla in pericol de extinctie totala in prezent. Hergheliile din rezervatiile Badkis si Barsa Kelmes din Kazahstan au fost decimate de braconieri. La nivelul anului 2008 mai traiau circa 4.500 de coluni in rezervatiile din Mongolia si nordul Chinei.




    6. Bobacul sau Marmota de stepa (Marmota bobak)

    Marmota de stepa, pe care astazi o intalnim raspandita din Belarus si Ucraina pana in centrul Kazahstanului, a trait in trecutul nu foarte departat si in campiile din Tarile Romane. Paleontologul roman I.Z.Barbu semnalase in anul 1930 resturi fosile de bobac in Botosani si Cluj. Denumirea sa de bobac sau baibac este un imprumut din turco-tatara. Bobacul sau marmota de stepe este ruda apropiata a marmotei alpine, dupa cum dovedeste si observatia milenara a taranului roman, atent cunoscator al fiecarei veituitoare. Toponimia a pastrat la randul sau o serie de dovezi ale prezentei acestui animal in fauna Romaniei, dovezi concretizate prin denumiri de sate precum Tarina Baibacilor, Baibaci, Baibaraci, Bibaraceasca, La Baibaci, Gura Baibaciului etc.



    Prezenta bobacului sau a baibacului in diferite zone ale tarii este evidentiata indirect de onomastica si folclor
    . In Teleorman, Calarasi, Giurgiu, Braila, Ialomita si Ilfov, porecla e baibac era data unui barbat mic de statura, gras si rotofei precum o marmota. Deosebit de pretuite erau blanurile de bobac din care se confectionau in vechime haine pentru femei si copii, denumite baibarace. In Valahia, haina respectiva se numea baibafir, si constituia un cadou pretios intre darurile de nunta ale mireselor de vita boiereasca. Datorita blanii sale foarte pretuite, bobacul dispare din Moldova in preajma anului 1761, in Baragan si Dobrogea supravietuind pana in pragul anului 1800. Ca si alte specii de rozatoare, marmotele de camp sunt susceptibile de transmiterea ciumei bubonice. O populatie de bobaci din Ural este responsabila de raspandirea valului de ciuma care a ravasit Rusia la sfarsitul secolului al XIX-lea.

  18. #12

    Default

    5. Brebul sau Castorul European (Castor fiber)

    Seria surprinzatoare a animalelor care au trait la noi in tara continua cu castorul european sau brebul, cum l-a numit taranul roman dintotdeauna. Acest rozator de talie mare traia de-a lungul tuturor raurilor din Tarile Romane. Avem si in cazul brebului o serie de dovezi cantonate in toponimia si istoria romaneasca. Pe langa mutitudinea de sate cu numele de Brebu, Brebeni, Coada Brebenelului, Brebenei, Brebena, avem si numele unei serii de balti si mlastini cum sunt Balta Brebului sau Brabul din Judetul Dolj. Spre deosebire de castorii din America de Nord care sunt sociali, brebii erau animale solitare, cantonati intotdeuna langa lacuri, balti si cursuri de apa. Singura cauza a disparitiei brebilor a fost vanatoare pentru carne, care era deosebit de apreciata, fiind folosita si la prepararea unor carnati speciali a caror reteta exacta s-a pierdut in negura timpului. Din dintii de breb taranii faceu un talisman pe care-l atarnau la gatul copiilor. Romanii au avut cunostinta din vechime despre obiceiul castorilor de a dobori copaci si a face baraje acvatice, dupa cum o dovedeste si ghicitoarea populara culeasa de un etnolog la finele secolului XIX, cand brebul era deja disparut:

    “Pe Valea Nigrasenilor,
    Tartorul gherlanilor
    Un zavoi intreg doboara
    Sa faca zagaz de moara.”




    Brebii dispar pe rand in toata Europa. In Anglia, inca din anul 1188, in Scotia in 1520, in Franta 1820, in Elvetia in 1841, Lituania in 1877. In jurul anului 1900, dispar brebii din Muntii Caucaz, Altai si Siberia. Ultimul breb din Tarile Romane a disparut in anul 1823 din zona Moldova-Veche, judetul Caras-Severin. Brebul a fost reintrodus in Romania in anul 1998, ca urmare a unui program demarat de ministrul mediului din acea vreme. Au fost adusi atunci 21 de castori din landul Bavaria, find eliberati in natura in zona confluentei dintre Raul Negru si paraul Estelnic din judetul Brasov. In prezent exista in tara noastra aproximativ 350 de brebi care traiesc de-a lungul cursurilor raurilor Olt, Mures si Ialomita. Din nefericire, povestea de succes a reintroducerii brebului nu a fost reluata si in cazul altor specii disparute.




    4. Bourul (Bos primigenius)

    Cel mai mare reprezentant al bovidelor salbatice a fost un animal extrem de puternic, impunator si agresiv. Pe baza acestor atribute apreciate in vechime, precum si a intamplarii de la vanatoarea lui Dragos-Voda, bourul a ajuns stema si simbolul peren al Moldovei. Istoria bourului, inseparabila de a zimbrului pana la un punct, a fost studiata cu deosebita competenta de preofesorul Eugen Botezat, inca din anul 1913. Specia sa a aparut undeva la inceputul Pleistocenului undeva in zona Himalayei, definindu-se la final trei rase geografice: bourul asiatic, african si european. Bourul european, cel care a trait si la noi in tara era un animal formidabil, mai mare decat bizonul, zimbrul sau gaurul indian si mai agresiv decat bivolul african. Stramosul direct al tuturor raselor de vite domestice era un colos masiv, masculii de bour depasind frecvent greutatea de o tona. Vizionarea in muzee a unui craniu de bour asezat langa unul de taur este de-a dreptul revelatoare.



    Ca infatisare semana cu un taur de corida supradimensionat. Spre deosebire de vitele moderne, taurii de bour erau intoteauna de culoare negra, iar vacile si viteii, erau roscati. De-a lungul spinarii aveau o linie de culoare alba, iar coarnele bourilor aveau o forma usoara de lira. Temperamentul lor era atat de violent, incat in cadrul unor culturi razboinice precum a dacilor, germanilor, celtilor, sarmatilor, uciderea unui taur de bour era considerat testul suprem de barbatie. Vanat abuziv, fara nicio opreliste, bourul a inceput sa se stinga pe neasteptate de-a lungul veacurilor. A disparut prima oara in Transilvania la inceputul secolului al XVI-lea. Au urmat bourii din Moldova, pentru ca la inceputul secolului XVII sa dispara si ultimii bouri din Valahia. Specia a supravietuit cel mai bine in Polonia. Acolo, in codrii Mazurieni mai existau in anul 1601 numai 4 exemplare pentru ca in anul 1627 ultima femela de bour sa fie ucisa intr-o vanatoare a pan-ilor polonezi. Asa s-a sfarsit ultimul bour din lume.




    3. Zaganul sau Vulturul Barbos (Gypaetus barbatus)

    Probabil cea mai maiestuoasa specie de vultur, zaganul a stapanit timp de mii de ani inaltimile si stancariile Carpatilor, insa in cele din urma rautatea si lacomia oamenilor l-au doborat definitiv. Astazi, silueta sa maiestuoasa nu mai brazdeaza cerul tarii noastre. Zaganii mai traiesc in Muntii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya si in cateva locuri din Africa. Este o pasare imensa, ale carei aripi acopera o anvergura de 280 cm, si are greutate cuprinsa intre 5-9 kilograme. Este singura specie de pasare care se hraneste cu oase si maduva, oase carora le da drumul de la inaltime sa se sparga in bucati la contactul dur cu stancile. Romanii l-au cunoscut sub denumirile neaose de zagan, rarau si ceahlau. Conform unor lingvisti de prestigiu, acestea sunt singurele denumiri de pasari ramase nealterate din stravechea limba a dacilor. Muntii Ceahlau si Rarau si-a luat numele de la ceahlaii si raraii inaripati care isi cresteau puii intre stancile lor.



    Muntii Carpati reprezentau limita arealului nordic al acestei specii in Europa, acest aspect accentuand oarecum vulnerabilitatea zaganilor, fiind cunoscut ca atunci cand o specie este in regres, populatiile de limita dispar primele. Un alt argument cu privire la disparita lor din muntii nostri este legat de disparitia hoiturilor proaspete cu care se hraneau, precum si campaniile de impuscare si distrugere a zaganilor din anii 1930, respectiv 1934, cand zaganii au fost invinovatiti ca ar duce la disparitia caprelor negre din Carpati. Zaganii cuibareau din Muntii Rodnei pana in Bucegi, Ciucas, Capatanii, Fagaras, Parang si Retezat. Traiau exclusiv in zona stancariilor alpine, necoborand nici iarna sub zona padurilor de conifere. Ultimul zagan a fost impuscat in anul 1938 la Pasul Turnu Rosu, langa versantul de vest al Muntilor Cozia




    2. Dropia (Otis tarda)

    Dropia este cu adevarat o pasare de legenda a unor vremuri cand Campia Baraganului, Campia de Vest si stepele dobrogene erau inca insule de pustie salbatica nestricata de mana omului. Dropia este de fapt cea mai mare pasare zburatoare din lume, mai grea chiar decat lebedele si pelicanii. In cazul dropiilor se observa cel mai mare dimorfism sexual din lumea pasarilor. Cu alte cuvinte daca o femela de dropie cantarea intre 3,5-5 kilograme, masculii atingeau in mod obisnuit 8-16 kilograme, existand dovezi ca unii masculi depaseau chiar 18 kilograme. Celebrul vanator si ornitolog roman C. Rosetti Balanescu a inpuscat in Baragan un mascul care cantarea nu mai putin de 22 kilograme. Evident o astfel de pasare nu putea scapa neobservata de saracimea rurala din Romania interbelica. Din nefericire, dropia este o pasare care nu are glanda uropigiana, cu alte cuvinte, nu beneficiaza de glanda secretoare de grasime cu care majoritatea pasarilor isi imbiba penajul pentru a-l face imun la umezeala si ploaie. Pin urmare cel mai periculos dusman al dropiilor este poleiul. Iarna cand ploua si urmeaza inghetul, apa prelinsa pe penajul dropiilor ingheata, iar pasarile nu mai pot zbura. Zeci de mii de dropii au cazut victime intre anii 1920-1950, unor adevarate bande de braconieri care colindau campiile ucigandu-le barbar cu lovituri de bata.



    Ultimul nucleu de dropii din Romania, care continea intre 100-150 de exemplare a fost ucis in Teleorman in anul 1981. Satenii localnici le-au manat ca pe gaste pana in satele din zona unde toate au fost ucise cu bolovani, bice si bate. Evident in Republica Socialista Romania de atunci dropiile erau declarate pe hartie monumente ale naturii, uciderea lor find interzisa de lege, lege care nu era luata in serios de nimeni, tinand cont ca insusi Nicolae Ceausescu, intaiul vanator al tari, avea obiceiul sa impuste dropii din elicopter. Pe langa aspectul vanatoarii dezlantuite, trebuie amintit factorul agriculturii agresive practicata in regimul comunist. Agricultura “moderna” unde predomina monoculturile alaturi de ingrasaminte chimice, erbicidele si pesticidele folosite din belsug, nu a facut decat sa distruga sistematic atat conditiile de viata ale dropiei, cat si sa otraveasca la propriu sursele sale de hrana. In atari conditii, nu trebuie sa mire pe nimeni ca din zecile de mii de dropii care populau Baraganul acum 50-70 ani, nu a mai ramas macar o pereche clocitoare la nivelul anilor ’90. In prezent, ultimele observatii de teren care certificau prezenta dropiei in Campia de Vest la nivelul anilor 2005-2007, se refera doar la cateva exemplare izolate apartinand populatiilor de dropii din Ungaria, care traversau granita in cautare de hrana. Din nefericire, nici-o pereche de dropie nu mai cuibareste in Romania. Cea mai mare pasare zburatoare s-a stins.

  19. #13

    Default

    1. Foca de Marea Neagra sau Foca Calugarita (Monachus monachus albiventer)

    Oricat de greu ar parea de crezut, litoralul romanesc a fost pana nu demult loc de popas si crestere a puilor pentru o specie aparte de foca. Foca de Marea Neagra sau Foca Calugarita cum mai era numita datorita coloritului sau inchis pe spate si deschis pe abdomen. Era o specie cunoscuta din cele mai vechi timpuri de cate romani. Inca din Antichitate numarul focilor de la Marea Neagra era destul de mare, odata ce Pliniu cel Batran afirma ca “ In Pontul Euxin nu patrunde niciun animal vatamator pentru pesti in afara de foci si delfini mici”. Moldovenii au cunoscut bine focile, in parte datorita iesirii lor la mare, coroborata cu dezvoltarea navigatiei maritime din timpul lui Stefan cel Mare. Mamiferul acvatic a continuat sa fie destul de raspandit in Marea Neagra, existand in acesta directie o serie de documente care certifica aparitiile sale pe litoralul romanesc. In anul 1877 s-a prins o foca la Sfantul Gheorghe in Delta Dunarii, agatata in carmacele pentru moruni, iar in 1913, s-a prins alta in carmacele dintre Sfantul Gheorghe si Portita Razelmului. Aceeasi soarta trista a avut-o o alta foca prinsa la Gura Zatonului. Cele mai mari lovituri primite de specia focilor, au fost date de pescarii din Capul Caliacra, care le inchideau drumul cu plase si le prindeau cu un lat aruncat de gat. Urmau sa fie ucise cu ciomegele de pescarii superstitiosi si cu un IQ nu foarte ridicat, care credeau ca focile prind toti pestii din mare. Focile au ajuns astfel in pragul disparitiei.



    In anul 1937 abia se mai gaseau 3 familii a cate 6-7 exemplare fiecare: una la Stanca, alta la Balcic, si ultima la Capul Caliacra. In total, doar 18-21 foci pentru intreaga Mare Neagra. La data de 10 iulie 1960, s-a prins in mod accidental pe bratul Sfantul Gheorghe al Dunarii, o femele tanara care cantarea 62,5 kg. si avea o lungime corporala de 154 cm., fiind a 9-a foca prinsa in ultimii 60 de ani pe litoralul romanesc. Anul 1972 aduce noi date concretizate in urmele de foca descoperite pe nisipul insulei Sacalin, la extremitatea sudica de la Roh. La data de 26 martie 1983, in dreptul milei 35, pe mal, a fost gasita o foca moarta. Autoritatile portuare si militia au descoperit o rana adanca intre coastele animalului, probabil rana unui cutit pescaresc. Acesta este ultima relatare despre aparitia unei foci in Romania. De atunci, au disparut toate focile din Marea Neagra. Specia este in pericol de extinctie totala. Ultimele 150 de exemplare mai traiesc pe cateva insule din Grecia si Turcia.

  20. #14

    Default 10 catei care au schimbat istoria

    10 catei care au schimbat istoria



    Despre cateii care au influentat cursul istoriei se stiu destul de putine. Inafara de Laika, multi alti patrupezi au contribuit la imbogatirea datelor stiintifice, aplanarea conflictelor sau la declansarea unor adevarate crize statale.

    Pe primele doua locuri se afla Strelka si Belka, primii doi catei care s-au intors in siguranta dintr-o misiune spatiala. Rezultatul misiunii i-a ajutat pe oamenii de stiinta sa colecteze mai multe informatii iar Belka a nascut mai tarziu cativa pui dintre care unul a fost daruit fiicei presedintelui John F. Kennedy.

    Locul 3 e ocupat de Peritas, catelul cu nume demn de companionul unui adevarat conducator. In timpul atacului trupelor persane ale lui Darius al III-lea asupra lui Alexandru cel Mare, Peritas a sarit si a muscat de buza un elefant care voia sa-i atace stapanul. Alexandru a supravietuit si si-a dus mai departe visul de a cuceri lumea multumita credinciosului sau slujitor.

    Pe locul 4 s-a clasat un terrier numit Charlie, cainele fiului presedintelui Kennedy. In timpul crizei din 1962, Charlie a navalit in camera dezbaterilor, presedintele l-a luat in brate si l-a mangaiat, ceea ce l-a ajutat sa se calmeze. Intr-un final, Kennedy a anuntat ca e gata sa ia o decizie - decizie care a dezamorsat conflictul.

    Un alt caine care ar fi trebuit sa fie celebru ocupa locul 5 in topul nostru. Este vorba despre Jofi, catelul lui Sigmund Freud. Acesta il lua deseori pe Jofi in cabinetul sau in timpul sedintelor de terapie, apoi lua notite, convins fiind ca Jofi ii ajuta pe pacienti sa se relaxeze. Insemnarile lui Freud au pus bazele terapiei moderne asistate de animale.

    Locul 6 ii apartine curajosului Urian, cainele care a determinat ruptura dintre Anglia si papalitate in secolul XIV. Vrand sa se desparta de Caterina de Aragon, regele Henric al VIII-lea l-a trimis pe Cardinalul Wolsey sa discute cu Papa Clement al VII-lea despre anularea mariajului. Cand si-a intins degetul cel mare de la picior pentru a fi sarutat, Papa Clement a fost muscat de Urian, ceea ce l-a infuriat ingrozitor. Pentru ca Biserica Catolica a refuzat sa-i anuleze mariajul, Henric a infiintat mai tarziu Biserica Anglicana.

    Pe locul 7 se afla un catel al carui nume a ramas neunoscut. Exemplarul din rasa Newfoundland care apartinea unui pescar a sarit in apa si i-a salvat viata lui Napoleon atunci cand acesta a cazut peste bord in calatoria spre Elba.

    Un rol nu mai putin important l-a avut Checkers, ocupantul locului 8. Cockerul spaniol pe care presedintele Nixon l-a primit ca "mita" in timpul candidaturii sale la functia de vicepresedinte i-a trezit afectiunea lui Richard Nixon, iar discursul in care acesta si-a exprimat intentia sa-l pastreze orice s-ar intampla a emotionat publicul si i-a prelungit cariera politica.

    Penultimul loc ii apartine unui catel cu adevarat deosebit. Desi nu se stie ce talente ascundea Peps, acesta era cel care judeca ultimele compozitii ale lui Wagner. Acesta il aseza pe un scaun special si ii canta ultimele pasaje compuse apoi le pastra sau le arunca in functie de reactia cainelui.

    Ultimul dar nu cel din urma este Donnchadh, cainele lui Robert I al Scotiei. In 1306, cand Edward I al Angliei a hotarat sa-l doboare pe Robert, s-a gandit sa se foloseasca chiar de cainele acestuia. Donnchadh l-a condus pe rege la tinta, apoi s-a intors si si-a aparat stapanul pacalindu-l pe Edward. Robert a devenit apoi regele Scotiei iar mai tarziu, actiunile nesabitului George al III-lea, descendent direct al lui Robert, i-au determinat pe colonistii americani sa se revolte.

    Sursa: Apropo.ro

  21. #15

    Default 10 animale despre care nu stiai ca sunt veninoase

    10 animale despre care nu stiai ca sunt veninoase



    Multe vietati de care nu am auzit, sau nu ne inchipuiam ca exista, prezinta secretii veninoase care ne pot periclita sanatatea sau chiar viata. Chiar daca nici una dintre ele nu este responsabila de un numar mare de victime omenesti, simpla lor cunoastere si evitare este un act intelept prin care ne protejam sanatatea si integritatea corporala.


    10. Sepia – (Sepia officinalis)



    Cu toate ca putini oameni si-ar fi imaginat ca astfel moluste, aparent inofesive, pot deveni la un moment dat periculoase, toate speciile de sepie din lume poseda un cioc asemanator ca forma cu cel de papagal. Prin muscaturile realizate cu acest cioc cornos, sepiile injecteaza in corpul prazilor sau dusmanilor naturali, o cantitate variabila de venin. Desi veninul lor nu prezinta pericol pentru om, muscatura unei sepii este o surpriza neplacuta pentru orice scafandru insistent. In cazul pestilor mici, care formeaza hrana sa, veninul sepiei, odata injectat in organismul prazii, actioneaza rapid, atacand sistemul nervos al victimei.


    9. Pitohuiul cu creasta (Pitohui dichrous)



    Pitohuiul cu creasta, pasare cantatoare care se intalneste doar in Papua-Noua Guinee, este singura specie de pasare veninoasa din intreaga lume. Pielea si penele unei astfel de vietati sunt impregnate de un venin puternic din clasa homobatrachotoxinelor. Astfel de otravuri contin compusi care sunt similari cu cei din veninul secretat de broastele sageata din selva amazoniana, cu amendamentul ca la aceste pasari, cantitatea de venin secretata nu este la fel de puternica precum cea a broastelor. Veninul se transmite usor la oamenii care intra in contact fizic cu pitohuiul cu creasta, dar nu este periculos decat daca este ingerat.


    8. Ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus)



    Cu toate ca este un mamifer primitiv, celebru pentru ciocul sa ca de rata, precum si pentru faptul ca depune oua si isi hraneste puii cu lapte, ornitorincul mai are o surpriza prezenta sub forma unui spin veninos.
    Masculii acestei specii de mamifer din clasa monotremelor prezinta cate un spin situat in apropierea calcaielor. Spinul este strabatut de un canal prin care se scurge veninul si este produs doar de masculi. Concentratia toxinelor din venin creste spectaculos in timpul perioadei de imperechere, cercetatorii concluzionand ca spinul venimos este folosit de masculi strict in luptele acestora pentru femele. Cu toate ca veninul ornitorincului nu este mortal pentru oameni, intepatura sa poate fi destul de dureroasa.


    7. Soparla Gila (Heloderma suspectum)



    Gila este una dintre cele doua soparle veninoase care mai traiesc in prezent. Este raspandita in deserturile si zonele aride din sud-vestul Statelor Unite si ale Mexicului. Muscatura veninoasa a Gilei este totalmente diferita de modul in care celelalte animale isi injecteaza otrava in corpul victimelor. Majoritatea dintilor soparlei Gila au santuri prin care se scurge fluxul de venin. In momentul in care Gila musca o prada sau un dusman natural veninul nu este injectat prin dinti, ca la serpi, ci se scurge prin aceste santuri fiind injectat prin miscarile convulsive de masticatie ale acestei soparle. Cu toate ca veninul de Gila nu este fatal pentru oamnei, muscaturile sale sunt extrem de dureroase. Pentru a iesi in evidenta si a nu fi atacata de dusmani, soparla prezinta o coloratie avertizoare, solzii sai prezentand un desen negru-portocaliu care contrasteaza puternic.


    6. Miriapozii (Myriapoda sp.)



    Aceste nevertebrate numara nu mai putin de 8 000 de specii, dintre care stiinta a reusit sa descrie si sa catalogheze doar 3 000. Numarandu-se printre primele animale de uscat, miriapozii au ocupat inca de acum cateva sute de milioane de ani o nisa importanta din ecosisteme, fiind principalii pradatori generalisti de la nivelul solului. Corpul miriapozilor este alcatuit din 150 de segmente, fiecare astfel de segment fiind prevazut cu o serie de picioare. Capul este prevazut cu doua antene lungi folosite pentru detectarea obstacolelor, precum si cu o pereche de falci masive in forma de gheare. Falcile au cate un canal prin care se scurge veninul injectat in prazi. Cu toate ca miriapozii nu prezinta pericol pentru oameni, muscatura speciilor mari poate fi deosebit de periculoasa pentru copii.


    5. Milipezii (Diplopoda sp.)



    Astfel de artropode, care numara circa 10 000 de specii, sunt inrudite indeaproape cu miriapozii de care se deosebesc totusi, prin prezenta a doua perechi de picioare pentru fiecare segment al corpului, exceptie facand segmentele din apropierea capului care sunt prevazute cu cate o singura pereche de membre. Cand se afla in pericol, unele specii de milipede secreta prin porii microscopici ai invelisului corporal, compusi ai hidrogenului cianidic sub forma lichida. Unii dintre acesti compusi toxici sunt caustici si pot arde la contact direct exoscheletul furnicilor, termitelor sau altor insecte pradatoare, precum si ochii sau pielea oricarui pradator de talie mare.


    4. Melcul harpon (Conus sp.)



    Melcii harpon grupeaza peste 500 specii care populeaza apele calde ale tuturor marilor si oceanelor lumii. Aceste moluste prezinta un asa-numit harpon cu care isi sageteaza prada, injectandu-i un venin paralizant. Harponul este de fapt radula melcului, modificata in acest scop. Radula este un organ care la moluste are rol dublu, de limba si dinti. Harponul este strabatut de un canal si este prevazut cu zimti pentru a se ancora in carnea prazii. Cnd melcul detecteaza o prada, harponul este umplut cu venin si impins cu putere in directia prazii de o contractie musculara violenta. Veninul paralizeaza pestiii mici instantaneu. Intepatura melcului harpon este similara cu cea produsa de o albina, cu toate ca melcii harpon din speciile mari sunt responsabili de moartea a circa 30 de oameni anual.


    3. Lorisul lenes (Nycticebus bengalensis)



    Lorisul este nu doar o ruda primitiva a maimutelor, ci si unul dintre putinele mamifere veninoase. Acest lemurian care traieste in sud-estul Asiei este singurul mamifer care este concomitent veninos si otravitor. Lorisul lenes produce o secretie toxica prin glandele din interiorul coatelor sale. Femelele isi colecteaza secretia veninoasa cu care isi ung puii pe intreaga suprafata a corpului pentru a preveni atacul pradatorilor. Pe langa acest aspect, toti lorisii isi ling frecvent zonele veninoase de pe coate. Astfel, isi asigura o muscatura veninoasa pentru cazurile in care sunt atacati.


    2. Varanul de Komodo (Varanus komodoensis)


    Cu toate ca o atare specie de varan nu secreta venin, muscatura sa este mai temuta decat cea a serpilor veninosi. Pe langa faptul ca varanul de Komodo este cea mai mare soparla din lume, atat bastinasii cat si cercetatorii au motive serioase sa se teama de teribila reptila. Dieta acestor soparle uriase este compusa in principal din cadavre aflate deja in proces de descompunere. Prin urmare, saliva varanilor este, la propriu, un cocktail de bacterii mortale. Saliva reptilelor contine peste 50 de tipuri de bacterii dintre care 7 prezinta un potential septic foarte ridicat, iar pentru 4 astfel de bacterii nu exista antidot. Cu toate acestea, daca muscatura unui varan de Komodo este tratata cu antibiotice foarte puternice, ea nu este fatala.


    1. Coralii (Anthozoa sp.)



    Exista foarte multe specii de corali raspandite in marile si oceanele tropicale din intreaga lume. Cu toate acestea, se intalnesc specii coralifere care prezinta substante toxice ce nu au fost inca cercetate de oamenii de stiinta. Cel mai periculos coral din lume este cel din genul Palythoa. O injectie care contine doar 25 de nanograme de sustanta toxica secretata de acest coral, poate ucide instantaneu un iepure adult in greutate de 5 kilograme. Pentru a ucide un om este nevoie de o doza de doar 4 micrograme din veninul coralului Palythoa. Palytoxina este considerata una dintre cele mai toxice substante organice. Simptomele otravirii cu palytoxina includ dureri in piept, respiratie dificila, puls accelerat si tensiune sangvina scazuta. Moartea survine in cateva minute daca nu se administreaza tratament urgent.

  22. #16

    Default 10 specii de animale carora le putem spune adio …

    10 specii de animale carora le putem spune adio…



    Planeta moare incetul cu incetul sufocata de poluare, defrisari, distrugere, razboaie, presiune antropica…Specii superbe de animale se sting sub ochii nostri. Natura le-a creat in milioane de ani de evolutie, oamenii le distrug in cativa ani. Se ridica o singura intrebare. Dupa disparitia animalelor, urmam noi, oamenii ?

    10. Condorul Californian (Gymnogyps californianus)



    Aceasta specie de condor nu se mai intalneste in libertate decat in zona Marelui Canion si in muntii de pe coasta de vest a statului California. Condorul Californian este o pasare care se hraneste exclusiv cu cadavre, nefiind capabila sa prinda si sa ucida prada vie. Este o specie longeviva, cu durata medie de viata de 50 de ani. Din cauza braconajului, otravirii cu plumb si distrugerii habitatului a devenit una dintre cele mai rare specii de pasari din lume. O alta cauza a deprecierii numarului de condori californieni a fost lipsa de cadavre de balene esuate, sursa principala de hrana pentru aceste pasari considerate de oamenii de stiinta niste reprezentanti tipici ai megafaunei. Condorii Californiei faceau parte din folclorul multor triburi de amerindieni din America de Nord. Specia a fost aproape de extinctia totala in preajma anului 1980 si a fost salvata de la disparitie in urma unor eforturi conjugate ale ornitologilor americani. In prezent, dintr-un total de 332 de condori care mai supravietuiesc, 152 de pasari traiesc in libertate.


    9. Urangutanul de Sumatra (Pongo abelii)



    Cel mai mic urangutan dintre cele doua specii care supravietuiesc astazi, urangutanul din insula indoneziana Sumatra este in pericol de disparitie din cauza braconajului si distrugerii habitatului sau de catre om. Spre deosebire de ruda sa foarte apropiata, urangutanul din Borneo, cel din Sumatra are blana colorata in tonuri mai deschise. Datorita prezentei in Sumatra a tigrilor, acesta specie petrece mai mult timp in adapostul oferit de copaci decat ruda sa din Borneo. Cu toate ca urangutanii traiesc in medie 45 de ani in salbaticie, rata inmultirii lor este cea mai scazuta dintre toate speciile de maimute primate. Astfel, de-a lungul vietii sale, o femela da nastere la doar trei pui. Pe langa efectele nocive ale braconajului si taierilor de padure ecuatoriala, acest spor negativ de natalitate afecteaza considerabil populatiile ramase de urangutani. Se estimeaza ca la nivelul anului 2002 in insula Sumatra mai traiau doar 3500 exemplare.


    8. Rechinul de Gange (Glyphis gangeticus)



    Acesta specie rara de rechin este una dintre putinile adaptate sa traiasca in mediu de apa dulce. Rechinul de Gange, dupa cum ne spune si denumirea sa, traieste exclusiv in apele fluviului Gange din India unde are reputatia unui adevarat mancator de oameni. Cercetatorii indieni care i-au studiat obiceiurile si modul de viata au descoperit ca este un animal inofesiv, find confundat deseori cu ruda sa, rechinul-taur, care este un adevarat pericol pentru cei care se scalda in apele Gangelui. Este o specie periclitata datorita pescuirii sale in vederea extragerii uleiului din ficat de rechin si din cauza poluarii excesive a apelor Gangelui.


    7. Gorila de munte (Gorila beringei beringei)



    Cu toate ca gorila de munte a fost descoperita abia in anul 1902, populatiile acestei specii de primate au fost decimate de vanatoare, distrugerea habitatului si traficul ilegal de pui de gorila. Este cea mai mare specie de maimuta din lume, un mascul doborat in anul 1966 in Camerun cantarea 266 kg. In ciuda acestor dimensiuni impresionante si a infatisarii terifiante, gorila de munte este de fapt cea mai pasnica maimuta, fiind mult mai putin agresiva decat rudele sale, cimpanzeii. Este un vegetarian linistit, peste 90% din dieta sa zilnica fiind alcatuita din fructe, frunze, lastari de bambus si insecte. In prezent mai supravietuiesc doar in Uganda, Rwanda si Republica Democrata Congo. Razboaiele interetnice din Rwanda si Congo au dus la vanatoarea pe capete a gorilelor din rezervatii de catre soldatii din ambele tabere aflate in conflict. Astazi mai supravietuiesc doar 720 de gorile de munte.


    6.Crocodilul filipinez (Crocodylus mindorensis)


    Traieste doar in insulele din arhipelagul filipinez si este o specie de crocodil adaptata traiului in apele dulci ale raurilor si lacurilor din aceasta parte a lumii. Cu toate ca se afla sub protectia legilor din Filipine, crocodilii continua sa sufere din cauza activitatilor umane, precum distrugerea habitatului si pescuitul cu dinamita. Un studiu efectuat la nivelul anului 1992 estima ca la acea data mai supravietuiau circa 1000 de exemplare, pentru ca o evaluare din anul 1995 sa mai descopere doar 100 de crocodili. In anul 2007, autoritatile filipineze au creat o societate de protectie si conservare a acestei specii. Cu toate acestea, in prezent mai traiesc in captivitate doar 83 de exemplare.


    5. Dihorul cu labe negre (Mustela nigripes)



    Cu toate ca este singura specie de dihor care traieste in America de Nord, dihorul cu labe negre detine si tristul record de a fi cea mai rara specie de mustelida. Acesta era un locuitor al intinselor campii de odinioara si traia in compania cainilor de preerie, niste rozatoare asemanatoare marmotelor, care de fapt constituiau prada lor favorita. Dezvoltarea asezarilor umane, urmata de transformarea preeriilor in campuri destinate culturilor de grau si porumb, alaturi de extinderea pasunatului, au facut ca intr-un final, dihorii actuali sa traiasca pe o suprafata care se intinde pe doar 2% din habitatul lor original. Cum nu era de ajuns, fermierii americani s-au lansat la jumatatea secolului trecut intr-o adevarata campanie de exterminare a dihorilor. Au folosit in acest sens orice mijloace de la capcane si otrava la inundarea galeriilor si folosirea cainilor de tip terrier. In prezent, un grup de zoologi entuziasti a lansat un program de salvare a speciei si spera ca la nivelul anului 2010, numarul dihorilor cu labe negre sa creasca la circa 1 500 exemplare.


    4. Tigrul Siberian (Panthera tigris altaica)



    Cunoscuta si sub numele de tigru de Amur sau tigru manciurian, acesta subspecie de tigru reprezinta ce mai mare felina din prezent. Arealul sau original cuprindea padurile intinse din nord-estul Chinei, peninsula coreeana, estul Siberiei si Mongolia. Astazi nu mai este intalnit decat intr-o mica rezervatie din China si in zona dintre raul Ussuri si fluviul Amur. Marele tigru din codrii inghetati ai Siberiei este in prezent periclitat de taierea accelerata a padurilor si de braconaj. Chinezii platesc sute de mii de dolari pentru un cadavru de tigru de la care folosesc orice parte a corpului pentru retetele medicinei traditionale chineze. Cercetatorii rusi, in colaborare cu cei americani, au declarat ca la nivelul anului 2007 traiau in estul Siberiei intre 480 si 520 de exemplare. Tigrul Siberian este animalul favorit al lui Vladimir Putin, premierul rus declarand de cateva ori ca se va implica personal in salvarea acestei specii de la disparitie.


    3. Lupul rosu (Canis lupus rufus)



    Cea mai mica subspecie a lupului cenusiu obisnuit, lupul rosu, a reusit sa supravietuiasca glaciatiunilor din Pleistocen, pentru a-si vedea existenta pusa in pericol de catre oamenii zilelor noastre. Raspandit odinioara in toate zonele semi-aride din sud-estul Statelor Unite si nordul Mexicului, lupul rosu a avut serios de suferit din cauza vanatorii irationale, a distrugerii habitatelor si a lipsei partenerilor din aceeasi specie, fapt ce a facut ca multi dintre acestia sa se imperecheze cu coioti. Lupul rosu este un carnivor mai mic decat lupul cenusiu, dar mai mare decat coiotul. In salbaticie mai traiesc doar 100 de lupi rosii, undeva intr-o rezervatie din nord-estul statului Carolina, in timp ce un numar de aproximativ 150 de exemplare este detinut de gradinile zoologice americane.


    2. Balena gri vestica (Esrichtiius robustus)



    Cu toate ca International Whaling Comision este autoritatea suprema care a decis interzicerea vanatorii acestei specii de balena inca din anul 1947, situatia balenei gri este, in continuare, foarte grava. Populatiile balenei gri vestice nu s-au refacut nici in prezent, ca urmare a vanatorii salbatice, practicate fara nici o restrictie in secolele 19 si 20 de catre Franta, Anglia, Rusia, Statele Unite, Norvegia si Japonia. Dintre cele 100 de balene care au reusit sa supravietuiasca deceniilor de masacre irationale, doar 23 de exemplare sunt femele reproducatoare. Singurul loc cunoscut de hranire este situat de-a lungul coastelor insulei Sakhalin si a fost anexat recent de catre companiile petroliere. Zona pelagica respectiva este afectata de activitatile de prospectare a zacamintelor de petrol, traficul navelor, avioanelor si elicopterelor precum si de dispozitivele care foreaza in cautarea petrolului. In conditiile actuale, cetaceele de peste 3 tone greutate nu mai au conditii proprii de hrana, imperechere si crestere a puilor.




    1. Rinocerul de Sumatra (Dicerorhinus sumatrensis)




    Cea mai mica specie de rinocer din lume, timidul si retrasul rinocer din junglele Sumatrei, traia odinioara prin toate padurile tropicale, mlastinile si stufarisurile din India, Myanmar, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, Malaezia. In prezent, mai traiesc doar 6 populatii mici, risipite in cateva rezervatii din Malaezia, insulele Sumatra si Borneo. Specialistii considera ca in aceste nuclee izolate mai supravietuiesc maxim 300 de exemplare. Principala cauza a deprecierii numarului lor este vanatoarea in scopul recoltarii cornului, considerat si astazi de populatiile asiatice drept cel mai puternic afrodisiac cunoscut. Un kilogram de corn de rinocer de Sumatra costa nu mai putinde 30 000$ pe piata neagra locala. Pe langa acest aspect, trebuie luata in considerare taierea accelerata a padurilor. Cum nu era de ajuns, acesta specie de rinocer nu se poate inmulti in gradini zoologice, animalele fiind de regula foarte stresate de captivitate.

  23. #17

    Default Top 10 – Cele mai ucigatoare animale

    Top 10 – Cele mai ucigatoare animale



    Vremurile cand oamenii tremurau in adaposturile lor de frica pradatorilor periculosi sunt de mult apuse. Astazi omul a ajuns specia dominanta pe aceasta planeta. Cu toate acestea exista inca unele vietuitoare care se incapataneaza sa ne arate ca in unele conditii nu este chiar asa. Chiar daca pentru majoritatea oamenilor intalnirile cu astfel de animale periculoase sunt putin probabile, capacitatea acestora de a face mii de victime nu trebuie deloc subestimata!


    10. Broastele sageata amazoniene



    Amfibienii grupati de specialisti in genul Dendrobates s-au adaptat la atacul pradatorilor naturali printr-o arma putin obisnuita - pielea veninoasa. Aceste broaste secreta toxine alcaloide prin piele, fapt ce duce la otravirea oricarei creaturi care intra in contact cu ele. Majoritatea celor 175 de specii nu sunt mortale cu exceptia unora care pot ucide usor orice om care intra in contact cu epiderma lor periculoasa. Toate aceste broaste prezinta culori vii, puternice si contrastante pentru a avertiza astfel orice eventual pradator. Pielea de pe spatele broastelor sageata secreta toxine alcaloide cu efect neurotoxic. Un astfel de amfibian produce zilnic o cantitate de toxine capabila sa ucida 10 oameni adulti. Broastele nu isi secreta propria otrava, alcaloizii respectivi fiind sintetizati din anumite specii de furnici si muste consumate de acesti amfibieni. Din acest motiv, broastele sageata tinute in captivitate si hranite cu hrana atipica nu au secretat periculoasele toxine.


    9. Bivolul salbatic african



    Masculii acestei impozante specii de bovide salbatice ating in mod frecvent greutati de circa 900 kilograme, ceea ce face din bivolul african un adversar periculos chiar si pentru un grup de lei. Cu toate acestea, nu doar dimensiunile sale, dublate de o pereche de coarne impresionate, au dus de-a lungul istoriei la reputatia sa de ucigas de oameni. In mod unic printre mamiferele erbivore, bivolul african da dovada de o agresivitate neobisnuita, completata de o sete de razbunare si o inteligenta remarcabila, dupa cum poate confirma orice vanator sau cercetator care a studiat modul de viata al acestei specii aparte. In timpul unei vanatori, daca un bivol este ranit, se retrage invariabil intr-un desis de unde porneste in urmarirea vanatorilor pe care-i ataca cel mai adesea din spate. Rapoartele anuale din diverse tari africane prezinta de fiecare data cazuri in care vanatori, bastinasi si chiar zoologi au fost ucisi sau schiloditi de catre redutabilul bivol african. Unii cercetatori afirma ca rolul de cel mai periculos animal al Africii, detinut de hipopotam, este detronat in unele regiuni de catre bivoli.


    8. Ursul polar



    Regele Arcticii este considerat de majoritatea specialistilor ca fiind cea mai masiva specie de urs din lume, aducand drept argument cazul ursului polar impuscat in anii’60 langa Capul Barrow din Alaska. Uriasul alb cantarea nu mai putin de 1 tona si doua kilograme. Evident, nu toti ursii polari ating aceste dimensiuni. Totusi un mascul adult atinge in medie 600-700 kg si ridicat in doua labe depaseste inaltimea de 3 m. La astfel de dimensiuni doborarea unui om este un act care nu necesita nici macar 4% din intreaga forta dezvoltata in timpul atacului, dupa cum au demonstrat studiile recente. Ursul polar este un carnivor 100%, fapt ce influenteaza si comportamentul violent al acestuia. In mod normal, ursul polar nu considera oamenii ca parte componenta a dietei sale, datorita faptului ca omul are o cantitate redusa de grasime. Cu toate acestea, ursii albi sunt responsabili de moartea celor mai multi oameni din regiunea Arcticii.


    7. Elefantul african



    Cel mai mare animal terestru este, pe buna dreptate, si una dintre cele mai temute aparitii din savana africana. Oamenii se lasa deseori inselati de aspectul bonom al elefantilor si se apropie nepermis de mult de turme pentru a le filma si fotografia mai bine, ignorand cu buna stiinta avertismentele rangerilor sau ale calauzelor africane. Astfel au loc majoritatea atacurilor elefantilor asupra oamenilor. Agresiunile sunt infaptuite de obicei de femelele adulte care se tem pentru siguranta puilor din turma. Mai rar sunt inregistrate atacuri din partea masculilor. Ele au loc, in general, in senzonul de imperechere, atunci cand organismul acestora este invadat de hormoni. In astfel de momente, comportamentul masculilor se modifica radical. Ei devin agresivi, se lupta intre pentru femele si pot ataca usor alte animale. Nici oamenii nu scapa de sarjele elefantilor daca au nenorocul sa-i intalneasca in aceste momente. Conform ultimelor rapoarte, elefantii ucid anual circa 500 de oameni in intreaga Africa.


    6. Crocodilul de apa sarata



    Gigantul lumii reptiliene din prezent este si pradatorul suprem de-a lungul intinsului sau areal care ocupa Australia, Indonezia, Malaezia, Peninsula Indochina si coasta de est a Indiei. Capabil sa vaneze prazi variate, de la pesti mici si pasari de apa pana la marele bivol indian, crocodilul de apa sarata ramane unul dintre cei mai periculosi dusmani naturali ai omului. In mediul acvatic, crocodilul de apa sarata este capabil sa inoate la fel de bine ca un delfin. Trebuie amintit ca acesta specie este singura, dintre toti crocodilienii actuali, capabila sa traiasca deopotriva in apele sarate ale oceanelor si in cele dulci ale raurilor si mlastinilor. Un mascul adult poate depasi lungimea de 6 metri, exista un caz documentat in care un crocodil de apa sarata a ucis un armasar de tractiune in greutate de o tona in mai putin de un minut. Datorita faptului ca traieste in zone dens populate, acest crocodil este responsabil de cele mai multe atacuri asupra omului dintre toate speciile actuale de crocodili.

  24. #18

    Default

    5. Leul african



    Desi leul este a doua felina ca marime dupa tigru, se pare ca acesta conduce detasat in topul felinelor mancatoare de oameni. Cauza o reprezinta disparitia constanta a tigrilor din padurile Asiei, precum si faptul ca populatia Africii creste accelerat, tot mai multi oameni fiind astfel pusi in situatia de a incalca tinuturile unde traiesc lei. Datorita acestei situatii, circa 70 de persoane sunt ucise in fiecare an doar in Tanzania. In ciuda acestor cifre, leii nu au dezvoltat o anume predilectie pentru carnea de om. In majoritatea cazurilor, responsabili pentru atacuri sunt leii batrani, raniti, debili fizic, sau cei care au fost alungati din grupul lor. Datorita acestor situatii, leii respectivi nu mai sunt capabili sa vaneze prazile lor naturale. In mod natural acestia incep sa pandeasca si sa ucida oameni. Evident, actul uciderii unui om este mult mai usor de infaptuit pentru un leu batran sau bolnav decat urmarirea unor zebre, antilope sau bivoli. Odata ce un astfel de leu a ucis oameni, va continua sa-i vaneze pentru tot restul vietii, felina fiind pe deplin constienta ca o persoana adulta nu-i poate opune rezistenta asemenea unui bivol sau unui facocer.


    4. Marele rechin alb



    Cunoscut in lumea zoologilor drept cel mai mare peste pradator, rechinul alb nu isi dezminte acest renume, deseori fiind capturate femele care atingeau 6 metri lungime si o greutate de 4-5 tone. Rechinii albi sunt singurii reprezantanti acuali ai acestui gen, majoritatea specialistilor considerand specia marelui rechin alb drept un relict istoric. In general, traieste in majoritatea oceanelor lumii, zonele cu cea mai mare concentratie de rechini albi fiind apele de coasta din jurul Siciliei, Californiei, Mexicului, Floridei, Africii de Sud, Australiei si Noii Zeelande. In mod obisnuit, rechinii albi nu ataca oamenii, avand aceeasi motivatie ca ursii polari, lipsa grasimilor. Toate cazurile de atac asupra oamenilor sunt cauzate de confuzia rechinilor fata de surferii a caror silueta este asemanatoare cu cea a focilor, prada favorita a rechinilor albi. O alta cauza a atacurilor este datorata obiceiului rechinilor albi de a cerceta obiectele si fiintele intalnite in apa prin muscaturi. Astfel rechinii reusesc sa determine natura, consistenta si temperatura acestora. Daca un om apuca sa sangereze in urma acestor muscaturi usoare, atacul este inevitabil.


    3. Meduza Irukanji



    Temuta molusca otravitoare este cea mai periculoasa vietate din mari si oceane, numarul oamenilor ucisi in fiecare an de Irukanji depasind cifra cumulata a tuturor victimelor rechinilor, serpilor de mare, baracudelor si a pestilor veninosi. Meduzele Irukanji folosesc doua tipuri de otrava : cea de toxicitate redusa, care este secretata in momentele in care vaneaza pesti, moluste si crustacee; si cea mult mai toxica, care este folosita strict in autoaparare. Veninul este pastrat in tentacule si este injectat la contactul cu pielea omului. Un singur tentacul contine o cantitate de venin suficienta pentru a ucide 50 de oameni. Irukanji traiesc in apele teritoriale ale Filipinelor, Vietnamului si Australiei. Din anul 1954 pana in prezent, un numar de 5 567 de oameni si-au pierdut viata datorita atacurilor meduzelor Irukanji.


    2. Cobra indiana



    Cel mai cunoscut sarpe al Indiei, cobra, desi nu este cel mai veninos sarpe din lume se poate lauda cu cel mai mare numar de victime umane dintre toate speciile de ofidieni. O cobra nu depaseste lungimea de 2 m si nu este considerat un sarpe agresiv. De fapt, cobra indiana are obiceiul de a lansa o serie de avertismente oricarui om sau animal care trece prin dreptul sau, inainte de a ataca. Cu toate acestea, 50 de oameni mor saptamanal in India datorita muscaturilor de cobra. Specialistii pun acesta situatie pe seama faptului ca India se confrunta cu o explozie demografica accelerata, tot mai multi oameni invadand zonele salbatice si intrand astfel in contact cu serpii cobra.


    1. Tantarul



    Desi nimeni nu se asteapta ca primul loc al acestui top sa fie detinut de banalul tantar, faptele si istoria acestei insecte spun o cu totul alta poveste. Tantarul anofel au ajuns sa fie considerat, pe buna dreptate, cea mai periculoasa vietuitoare din lume. Cauza este una simpla, aceste insecte sunt purtatorii si transmitatorii temultului virus al malariei. Circa 2 milioane de oameni din Africa si Asia mor anual datorita maladiei transmisa de tantarii anofeli. La o privire mai atenta asupra acestui fenomen, situatia este mult mai grava. Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in viitorul apropiat tantarii vor transmite virusul malariei unui numar de aproximativ 70 milioane de oameni. Tantarii au ajuns sa raspandeasca malaria in tari precum Marea Britanie, Japonia si Noua Zeelanda. Acest lucru a devenit posibil datorita incalzirii accentuate a climei si schimbarii curentilor de aer care faciliteaza astfel deplasarea roiurilor de tantari in zone in care acestia nu au fost intalniti in mod normal.


    Sursa: List Universe

  25. #19

    Default Top 10 – Cele mai poluate orase din lume

    Top 10 – Cele mai poluate orase din lume



    Oameni din intreaga lume sunt afectati de flagelul modern al poluarii provenite din reziduurile industriale si emisiile de gaze. In cele mai grave cazuri, zeci de mii de persoane sunt otravite zilnic, conform rapoartelor expertilor in ecologie care monitorizeaza cele mai poluate, si in acelasi timp poluante, orase ale lumii. Peste 10 milioane de oameni care locuiesc in apropierea acestor locatii extrem de poluate sufera de diferite forme de cancer, probleme respiratorii, distrugeri ale sistemului imunitar, afectiuni neurologice, si multe alte probleme de sanatate pe termen lung.


    10. La Oroya, Peru

    Persoane afectate: 35 000
    Poluanti: Dioxid de sulf, plumb, cupru, zinc
    Sursa: Minerit

    Desi este o localitate mica cu doar 35 000 de locuitori, La Oroya este poluata masiv de compania americana Doe Run, care isi permite sa ignore toate avertismentele ecologilor peruani, referitoare la sanatatea bastinasilor precum si la poluarea zonei pe termen lung. Astfel reprezentantii companiei Doe Run nici macar nu au avertizat locuitorii zonei de pericolul reprezentat de activitatea miniera. Drept rezultat, 99% dintre copiii care se nasc in acest orasel prezinta o contaminare masiva cu plumb a sangelui si maduvei osoase, majoritatea netrecand de pragul varstei de 6 ani. Totodata ploile acide cauzate de poluarea atmosferica cu dioxid de sulf, au decimat atat vegetatia junglei din imprejurimi, cat si culturile agricole ale localnicilor.


    9. Vapi, India

    Persoane afectate : 71 000
    Poluanti : Reziduuri chimice, Metale grele
    Sursa : Industrie

    Cu acest oras se sfarseste asa numita “Centura economica a Indiei”, o zona care strabate India de la Est la Vest, si unde se regaseste o mare parte a industriei acestei tari. Situat in statul Gujarat, Vani este un oras unde sunt concentrate peste 50 de fabrici care produc ingrasaminte chimice pentru sol, produse petrochimice, medicamente si vopseluri. Pe langa poluantii produsi de aceste fabrici, se aduna resturile provenite din activitatea a peste 1 000 de ateliere mici cu productie proprie din domeniile pesticidelor si medicamentelor. Toti acesti agenti economici deverseaza resturile si reziduurile produse zilnic, direct pe sol si in lacurile din apropiere. Ca rezultat direct, medicii din zona raporteaza o incidenta crescuta a bolilor aparatului respirator si o rata ascendenta a avorturilor spontane.


    8. Norilsk, Rusia

    Persoane afectate: 134 000
    Poluanti : Poluarea aerului cu dioxid de sulf, metale grele precum nichel, cupru, cobalt, plumb, selenium, fenoli
    Sursa: Minele de extractie a metalelor grele si procesarea acestora

    Norilsk este un oras din Rusia situat dincolo de Cercul Arctic. In ciuda acestui aspect, zapada care cade iarna la Norilsk este de culoare neagra datorita poluarii cu metale grele.
    De fapt, aici se afla cel mai mare centru mondial al procesarii metalelor grele, si in consecinta orasul cu cel mai toxic smog. Aici nu creste nici macar un fir de iarba pe o raza de 30 km, in timp ce contaminarea solului cu metale grele a fost descoperita inclusiv la 60 km de Norilsk. Circa 16% dintre nou nascutii din acest oras mor la nastere, in timp ce adultii sufera de afectiuni respiratorii grave si diferite forme de cancer.


    7. Tianjin, China

    Persoane afectate : 140 000
    Poluanti : Plumb si metale grele
    Sursa : Mineritul si procesarea metalelor grele

    Conform autoritatilor chineze,Tianjin este cel mai mare producator de plumb din China, aici lucrand in extragerea plumbului peste 160 000 de mineri. Concentratia de plumb din aer si sol este la Tianjin de 8,5 ori mai mare decat in oricare alt oras din China. Totodata in acest oras nu exista garda ecologica si nici legi care sa interzica poluarea. Prin urmare oamenii sunt obligati sa respire aerul din zona, unde nivelul de plumb este de 10 ori mai mare decat maximul permis pentru organismul uman. Locuitorii sufera de pierderi de memorie, afectiuni cerebrale, si nasteri premature.


    6. Kabwe, Zambia

    Persoane afectate :
    255 000
    Poluanti : Plumb, cadmiu
    Sursa : Minele de extractie a plumbului si procesarea acestuia

    Kabwe este, concomintent, al doilea oras al Zambiei si primul oras din lume in topul poluatorilor cu plumb. Ca rezultat direct, intregul oras este contaminat cu metale grele, dintre care plumbul si cadmiul sunt cele mai des intalnite. Generatii intregi de copii din Kabve se scalda (inca din anul 1902 cand a inceput exploatarea plumbului), in raul din aproiere, unde este deversat minereul de plumb. Toti copiii din oras sunt contaminati cu plumb, fapt ce duce la afectiuni ireversibile ale creierului si nervilor. Testele de sange efectuate copiilor din Kabwe au adus rezultate incredibile: copii prezentau peste 50 de micrograme de plumb la un decilitru de sange, inregistrandu-se cazuri in care unii copii prezentau peste 100 micrograme de plumb la decilitru…

  26. #20

    Default

    5. Sumgait, Azarbaijan

    Persoane afectate: 275 000
    Poluanti: produse chimice organice, petrol, metale grele incluzand mercur
    Sursa: Punctele de exploatarea a petrolului si combinatele petrochimice din zona

    Pe vremuri Sumgait era centrul industriei petroliere din U.R.S.S. unde activau peste 40 de fabrici de cauciuc, de productie a clorului si pesticidelor. In prezent, cei 275 000 de locuitori sunt contaminati zilnic cu metale grele, produse petrochimice si mercur. Rata cancerului este de 50 de ori mai mare decat in restul Azerbaijanului, in timp ce copiii azeri din Sumgait sufera de o serie de defecte genetice, de la boli ale oaselor la afectiuni ale creierului.


    4. Djerzinsk, Rusia

    Persoane afectate: 300 000
    Poluanti: Chimicale si produse toxice adiacente, incluzand aici gazele Sarin si VX, de asemeni plumb si fenoli
    Sursa: Fabricile de armament din perioada Razboiului Rece

    Djerzinsk a fost pe vremuri centrul sovietic al productiei de arme chimice. In prezent, activitatea economica din oras se axeaza pe industria produselor chimice. Pe o perioada de 70 de ani acest centru al industriei militare sovietice a produs peste 300 000 tone de reziduuri chimice periculoase, depozitate in apropierea orasului fara a se lua nici o masura de protectie a mediului inconjurator. Depozitul urias de reziduuri a dus la contaminarea panzei freatice cu circa 200 de substante chimice cu potential mortal pentru om. Speranta maxima de viata pentru locuitorii din Djerzinsk este de doar 42 de ani…


    3. Sukinda, India

    Persoane afectate: 2 600 000
    Poluanti: Crom hexavalent, metale grele
    Sursa: Mineritul si procesarea cromului

    La Sukinda se afla cel mai mare complex minier din lume destinat extragerii cromului, tot aici este depozitat circa 97% din cromul extras in India. Apele din apropiere contin crom hexavalent, care este unul dintre cele mai puternice cancerigene cunoscute. Raul Brahmani curge printre muntii formati de cele 30 milioane de tone de reziduuri miniere. Mai mult de 2,5 milioane de oameni sufera de multiple forme de cancer datorita expunerii la apa, solul si aerul din apropierea acestor mine.


    2. Linfen, China

    Persoane afectate: 3 000 000
    Poluanti: Particule minuscule de cenusa, monoxid de carbon, oxizi de nitrogen, dioxid de sulf, arsenic, plumb
    Sursa: Gaze de esapament produse de automobile, emisii industriale

    Linfen este un oras situat in centrul Chinei, in provincia Shaanxi. Orasul detine si tristul record de cel mai poluat oras din China. Locuitorii sunt obligati sa inspire o serie de substante toxice foarte periculoase, produse de sutele de fabrici, mine, si rafinarii de la periferia orasului. In plus, numarul de automobile creste, ceea ce duce la inregistrarea celor mai mari valori ale arseniculului descoperite in atmosfera vreunui oras din lume. In consecinta, locuitorii din Linfen sufera de forme noi de pneumonii, bronsite si cancer la plamani.


    1. Cernobal, Ucraina

    Persoane afectate : Peste 5 000 000
    Poluanti : Praful radioactive
    Sursa : explozia reactorului central din anul 1986

    Cernobalul a fost o locatie expusa la 100 de ori mai multe radiatii decat orasele Hiroshima si Nagasaki. Aproximativ 5,5 milioane persoane au fost grav afectate in decursul acelui an. Intre anii 1992 – 2002 cel putin 4 000 de copii nascuti in afara perimerului de 25 km care delimiteaza zona interzisa din jurul Cernobalului, prezinta cancer tiroid. Aproximativ 100 de tone de uraniu si plutoniu inalt radioactiv se afla inca prinse in interiorul reactorului distrus, peste care s-a turnat un strat gros de beton. In zona contaminata de langa Cernobal inca traiesc si isi desfasoara activitatile zilnice peste 5 milioane oameni.

    Sursa: ListUniverse

Similar Threads

  1. Places Pack
    By Dytzu in forum Mondenitati
    Replies: 67
    Last Post: 01-09-2012, 08:03 PM
  2. Pack Desene DVD ro
    By marga4433 in forum Torrents
    Replies: 12
    Last Post: 04-19-2010, 09:37 PM
  3. Art Pack
    By Dytzu in forum Fotografie si creatie
    Replies: 4
    Last Post: 10-09-2009, 11:43 AM
  4. News Pack [27.06.2009]
    By helium in forum Mondenitati
    Replies: 8
    Last Post: 06-28-2009, 01:41 AM
  5. News Pack
    By helium in forum Mondenitati
    Replies: 8
    Last Post: 01-30-2009, 10:00 PM

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •